În picioare, înalt şi demn. Frumos ca o zeitate, demn ca o statuie antică, trist pentru că îşi presimţea moartea. Viorel Tudose a scris această ultimă poezie pe 1 martie, din spitalul Parhon.
“Armăsarii neînvăţaţi în ham” au îngenuncheat după 54 de zile, pentru prima şi ultima oară. Citiţi această minunată poezie, a unui om minunat, fără egal, a unui om fără speranţă:
Livezile stau gata de galop
Cu armăsari neînvăţaţi în ham
Ţărîna risipieşte către cer
Un abur dulce-amar ca un balsam.
Dar dacă dormi, parcă auzi în vis
Un răpăit de muguri ce pocnesc
Mici gloanţe de lumină şi de fum
Vestind un anotimp dumnezeiesc.
Unde ne ducem oare, către ce?
Că năuciţi de toate şi de toţi,
Aproape nu mai credem în minuni
Cu primăveri neferecate-n porţi.
