22.9 C
Piatra Neamț
miercuri, aprilie 23, 2025

Bazar/Lumea fascinantă a vânzătorilor de ocazie, văzută de fotograful Florin Ghimis

Politică

Neamț/Începând de astăzi, 120 de polițiști vor fi zilnic pe teren în scopuri de prevenție

SĂRBĂTORI PASCALE ÎN SIGURANȚĂ IPJ:Poliţiștii nemțeni sunt la datorie în serviciul comunităţii și în perioada 18-21 aprilie a.c., astfel...

A dispărut de acasă în urmă cu 12 zile. L-ați văzut?

La data de 14 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au fost sesizați de către o femeie, cu...

Propunere legislativă de la Neamț: „Anul 2025 – Anul Cultural Mihai Eminescu” – la 175 de ani de la nașterea poetului

Declararea prin lege a anului 2025 - Anul Cultural Mihai Eminescu, este una dintre propunerile legislative pe care deputatul PSD de Neamț,...

Reacții acide după ce deputatul Iulian Bulai(USR)a dat-o jos pe Lasconi de pe coperta paginii de facebook

După ce Elena Lasconi a fost abandonată de conducerea USR în plină campanie electorală, cu 221 de voturi din 239, unul dintre...

Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” din Piatra-Neamț invită publicul larg la o expoziție în premieră pentru acest spațiu, o expoziție personală de artă fotografică semnată de artistul Florin Ghimiș, în perioada 1 – 14 aprilie. Vernisajul va avea loc miercuri, 3 aprilie, la ora 17:00, în cadrul căruia vor lua cuvântul Ștefan Potop, președintele Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Neamț, scriitorul și criticul de artă Emil Nicolae și artistul expozant.

            Proiectul fotografic care se desfășoară în cele două săli ale galeriei, este constituit dintr-un concept de expunere, în care realitatea este integrată și explorată prin instrumente și tehnici artistice. Tot acest documentar fotografic este explicat pe larg de către autor:

„Proiectul expozițional BAZARTârgul de vechituri se dorește a fi un eseu fotografic, o privire subiectivă asupra unuia dintre cele mai pitorești locuri în care poți merge la sfârșit de săptămână. Acest loc este târgul de vechituri de la marginea orașului, acolo unde o lume fascinantă a vânzătorilor de ocazie și a cumpărătorilor amatori de chilipiruri își dau întâlnire în fiecare duminică.

Dacă vrei să mergi la târg, trebuie să iei cu tine doar o mică parte din banii puși deoparte; în plus trebuie să te înarmezi cu multă răbdare și concentrare maximă, astfel poate vei avea noroc și chilipirurile îți vor sări în cale, mai cu seamă dacă vei fi matinal.

„Ia nene că este gata lăsată și nu te mai bate”, își face reclamă un vânzător de pantofi uzați. Haine vechi, încălțăminte scâlciată, aparate foto vechi, discuri de vinil, păpuși fără o mână ori fără un ochi, butoane de aragaz, piese electronice vechi, costume populare sunt promovate sonor și uneori cu umor de comercianții de ocazie.

În general, la târgul de vechituri vei găsi persoane în vârstă care-și vând de prin case ce nu mai folosesc, pentru un bănuț în plus la bugetul familiei, dar și vânzători de carieră pe care îi recunoști ușor după tarabele pline cu tot felul de piese atent lustruite. Este o lume pestriță și aparent veselă. Însă, dacă te uiți mai atent, vei vedea că negustorii privesc încrâncenați la mâinile care întorc pe o parte și pe alta nimicurile de pe tarabele lor, cu gândul ascuns că poate banii le vor surâde mai mult săptămâna următoare.

 Târgul acesta ilustrează zicala gunoiul unora este comoara altora pentru că poate ascunde mici odoare, de care uneori nici comercianții nu știu: monede valoroase, argintării cu oglindiri de rang înalt, colecții de orice fel, ceasuri vechi din argint, aparate foto de colecție ori cărți rare.

Fie că ești vizitator, cumpărător sau vânător de chilipiruri intri fără să vrei în coloritul și dinamismul târgului, ești cuprins de dorința de a cotrobăi mai atent, te încearcă sentimente de nostalgie când descoperi o jucărie veche pe care ai avut-o în copilărie ori pe care ți-ai dorit-o în ascuns și nu ai avut-o. În acel moment, de multe ori, te stăpânește dorința de a o cumpăra chiar dacă este lovită, strâmbă, decolorată și-ți propui să o readuci la viață și la strălucirea din trecut.  Un pește de sticlă și o balerină de porțelan te privesc de pe caldarâm și-ți aduci aminte că acestea tronau maiestuos pe televizorul cu lămpi al copilăriei, la fel ca nelipsitul milieu de macrame lucrat de mâinile mamei tale.

Târgul de vechituri poate fi privit ca o experiență culturală și socială. E întâlnirea vechilor obiceiuri cu omul modern, contrastul dintre modernismul metropolitan din centru și amestecul de praf, și vechi, de la marginea urbei. Interacțiunile dintre clase, culturi și generații diferite potențează și mai mult farmecul aparte al locului.”

GHIMIȘ FLORIN-DANIEL, „oltean de fel, dar mai pietrean ca mulți alții…” s-a născut în data de  4 iunie 1973, în Târgu Jiu, iar de câțiva ani este stabilit în Piatra-Neamț, este absolvent al Studiilor de Licență și Master ale Universității Naționale de Arte George Enescu Iași, Facultatea de Arte Vizuale și Design, Specializarea Fotografie –Video.

Activitate Artistică

2015 noiembrie, Piatra-Neamț, expoziție colectivă de fotografie „Cadre de toamnă în Neamț”;

2015 decembrie, Piatra-Neamț, expoziție colectivă, concurs „Aurel Băeșu” ediția II;

2016 mai, Iași, Festivalul Internațional de Arte, expoziția internațională de arte vizuale „Viziuni Contemporane”;

2016 decembrie, Concursul Național de Plastică Mică, „Dr. Constantin Teodorescu”, Bârlad, ediția I

2016 august, Tabăra de creație „Tazlău-izvor de inspirație”, județul Neamț;

2016 septembrie, Piatra-Neamț, Galeriile de Artă „Lascăr Vorel”, expoziție colectivă de arte plastice  „Tazlău-izvor de inspirație”;

2017 mai, Iași, Galeria „apARTe”, expoziție de grup „I’ll be back ”;

2017 august, Tabăra de creație „Tazlău-izvor de inspirație”, județul Neamț;

2017 septembrie, Piatra-Neamț, Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” expoziție colectivă de arte plastice „Tazlău-izvor de inspirație”;

2018 martie, Roman, Neamț, Galeria „Roman Art Gallery” expoziție colectivă de fotografie;

2018 mai, Iași, Galeria „apARTE”, expoziție colectivă de Arte Vizuale „În altă Parte”, proiect realizat în colaborare cu „Centrul de Fotografie Contemporană Iași”;

2018 iulie, Iași, Galeria „apARTE”, expoziție colectivă de Arte Vizuale;

2019 mai, Iași, Galeria „apARTE”, expoziție colectivă, de Arte Vizuale „Privind în tunel dinspre lumină”;

2019 septembrie, Piatra-Neamț, Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” expoziție colectivă de Arte Plastice „Tazlău-izvor de inspirație”;

2020 iulie, Iași, Galeria de Artă, „Victoria”, expoziție colectivă de Arte Vizuale;

2020 decembrie, Roman, Neamț, Muzeul de Artă Roman, „Anuala de Pictură, Grafică, Fotografie și Sculptură”, ediția a XVI-a, expoziție colectivă;

2021 martie, Roman, Neamț, Muzeul de Artă Roman, „Salonul de Primăvară”, ediția a IX-a, expoziție colectivă;

2012 iunie, Iași, „Instalație media” expusă în cadrul evenimentului „Romanian Creative Week”;

2022 august, Piatra-Neamț, „Galeria Cupola” expoziție-eveniment, colectivă, de fotografie contemporană, în memoria  artistului fotograf Ioan Clopoțel;

2023 martie, Roman, Neamț, Muzeul de Artă Roman, „Salonul de Primăvară” ediția a XI-a, expoziție colectivă;

2023 aprilie, Neamț, Muzeul de Artă Piatra-Neamț, curatoriat, „Document, Obiect, Narațiune”, expoziție de fotografie și artă video a profesorilor, doctoranzilor și masteranzilor din cadrul Universității Naționale de Arte George Enescu Iași, Facultatea de Arte Vizuale și Design, Specializarea Fotografie –Video.

Mai multe articole

Spațiu publicitar

Ultimele noutăți

Anunțuri APASERV Neamț/Luna aprilie 2025

Pentru informații suplimentare, beneficiarii noștri pot suna laDispeceratul APA SERV care funcționează nonstop, la numărul de telefon0233/233340 sau pot accesa site-ul Companiei http://www.apaserv.eu .

Neamț/144 de șoferi luați de radar în 5 zile. IPJ: viteza și alcoolul, primele cauze ale accidentelor

n perioada 18-22 aprilie, poliţiştii cu atribuții pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au desfășurat acțiuni pentru verificarea...

Amplă acțiune rutieră în Neamț, până pe 27 aprilie. Pietonii sunt principalii vizați

În perioada 22 – 27 aprilie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț desfășoară acțiuni preventive pe raza întregului...

Căderea rocilor la Mădei-Borca va face obiectul primei ședințe CJSU

Mădei- Borca, aprilie 2025. Căderea pietrelor de pe versanți și corectarea torenților, două probleme urgente pe care le-a ridicat Primăria, prin vocea...

Borca/Un șofer fără permis a intrat cu viteză într-un stîlp de beton. Nu a putut fi testat alcoolscopic

imagine cu caracter reprezentativ La data de 21 aprilie a.c., ora 19.30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Bicaz au...