În această dimineață, la ora 06:03, pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Bârgăuani pentru stingerea unui incendiu produs la o casă din satul Hârtop.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț, SVSU Bârgăuani și IPJ.
Până la sosirea pompierilor două persoane s-a autoevacuat din locuință. O femeie în vârstă de 78 de ani, cu atac de panică, a fost asistată medical de echipajul SMURD la locul evenimentului.
Incendiul se manifesta generalizat la acoperișul casei si în două camere.
Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în urma căruia au ars acoperișul casei pe o suprafață de 120 mp și bunurile materiale din cele două camere (aparate electrocasnice, mobilier, materiale textile și articole de uz casnic).
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul electric.
Casă distrusă la Bârgăuani, oameni în vârstă au rămas fără acoperiș
