Astăzi, Duminica Floriilor. Intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim

Pe Iisus Hristos îl urmau orbii, bolnavii întremaţi, cei care asistaseră înmărmuriţi la învierea lui Lazăr, în Betania. După El veneau mii de pelerini din toate colţurile Iudeii, Galileei, Samarei şi chiar de mai departe, să se închine la Ierusalim, la Sărbătoarea Corturilor. Alaiul din după-amiaza acelei duminici la intrarea de Răsărit a cetăţii Ierusalimului a nedumerit şi cutremurat poporul din cetate.

Cu ramuri de finic şi măslin în mâini l-a întâmpinat poporul pe Iisus strigând: “Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!”. Pe Muntele Măslinilor a rostit Mântuitorul Cuvântarea despre viaţa veşnică şi a petrecut ultimele nopţi de dinaintea morţii Sale. Tot aici, la poalele muntelui, în Grădina Ghetsimani, a fost locul de linişte şi rugăciune pentru Iisus şi ucenicii Săi după Cina cea de Taină. Tot de pe Muntele Măslinilor a avut loc Înălţarea la Cer a Domnului.

Din primele secole ale Bisericii şi până astăzi Muntele Măslinilor, Grădina Ghetsimani cu cei 7 măslini vechi de 2.000 de ani, schiturile şi bisericile întemeiate pe munte încă din secolul IV au devenit  unele dintre cele mai importante locuri de pelerinaj ale creştinătăţii.

Duminica Stâlpilor sau Duminica Floriilor

Cu ziua de Florii începe ultima săptămână a Postului Paştilor, numită Săptămâna Patimilor, în care creştinii se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii lui Isus.

Duminica Floriilor reprezintă “florile virtuţilor adunate în timpul postului” – lumina rugăciunii, smerenia postirii, bunătatea inimii milostive şi darnice, curăţenia minţii dobândită prin pocăinţă.

Ziua este numită şi Duminica aspiranţilor sau a candidaţilor la botez, pentru că în această zi catehumenii (cei care nu sunt creştini şi vor să se pregătească pentru botez se numesc catehumeni) mergeau la episcop, spre a-i cere să fie admişi la botez, iar acesta le dădea să înveţe Simbolul credinţei. Se mai numea şi Duminica graţierilor, pentru că, în cinstea ei, împăraţii acordau graţieri.

După un obicei din secolul al IV-lea şi generalizat în toată Biserica creştină, se aduc în biserici ramuri de salcie care sunt binecuvântate şi împărţite credincioşilor, în amintirea ramurilor de finic şi de măslin cu care mulţimile au întâmpinat pe Domnul la intrarea Sa triumfală în Ierusalim.

Atât în Bizanţ, cât şi la curţile domneşti din Ţările Române, sărbătoarea Floriilor se prăznuia cu multă solemnitate. Luau parte împăraţii cu demnitarii lor, cărora li se împărţeau făclii aprinse ca la Paşti.

În seara acestei duminici încep în biserici slujbele deniilor din Săptămâna Sfintelor Patimi.

Obiceiuri în prag de Florii

• În  seara din ajunul Floriilor, numită Moşii de Florii, se organizează un pelerinaj care porneşte de la o biserică şi se încheie la altă biserică, în amintirea ieşirii oamenilor în întâmpinarea Domnului, pe drumul său spre Ierusalim. Pelerinajul se face şi cu scopul de a binecuvânta localitatea şi oamenii săi;
• Se sfinţesc ramurile înmugurite de salcie şi se stropesc cu apă sfinţită, cu ele se fac coroniţe cu care împodobesc icoanele şi ferestrele;
• Ramurile sfinţite se păstrează peste an, fiind folosite la vindecarea bolilor;
• Este bine să se mănânce peşte, este, cum se spune, dezlegare la peşte;
• În Banat şi Transilvania, în ajunul Floriilor, fetele mari aveau obiceiul de a pune oglinda, împreună cu o cămaşă curată, sub un par altoit, până a doua zi la răsăritul soarelui, oglinda fiind apoi folosită la farmecele de dragoste, sănătate
• În sâmbăta lui Lazăr, înaintea Duminicii Floriilor, femeile gătesc tot felul de bunătăţi la cuptor,  în special plăcinte, şi le împart de pomană săracilor, ca să nu păţească şi ele cum a păţit Lazăr, care a murit de dor de plăcinte. Potrivit tradiţiei, într-o sâmbătă Lazăr a plecat cu oile la păscut, lăsând-o pe mama-sa să facă plăcinte. Urcând într-un copac să ia muguri pentru animale, îşi aduce aminte de plăcinte. Se grăbeşte să coboare, cade şi moare.  Aşa a rămas tradiţia ca femeile să ducă plăcinte la biserică, în fiecare an, în ziua de Florii;
• În unele zone din ţară se merge cu colindul Lazăriţa. Una dintre fetele din sat, numită Lazăriţa, se îmbracă în haine de mireasă şi colindă toate casele din sat, împreună cu un alai compus tot din fete. Lazăriţa se plimba cu paşi domoli, înainte şi înapoi, in cercul format de colindătoarele care povestesc, pe o melodie simplă, drama lui Lazăr sau Lăzărică: plecarea lui Lazăr de acasă cu oile, urcarea în copac pentru a da animalelor frunză, moartea neaşteptată prin căderea din copac, căutarea şi găsirea trupului neînsufleţit de către surioarele lui, aducerea acasă, scăldatul ritual în lapte dulce, îmbrăcarea mortului cu frunze de nuc, aruncarea scaldei mortului pe sub nuci;
• Înainte de Florii se scoatea zestrea din case şi se aeriseau hainele;
• Înainte de Florii sunt curăţate şi împodobite cu ramuri de salcâm mormintele şi se fac pomeni pentru odihna sufletească a celor morţi.

Superstiţii sau obiceiuri păgâne în jurul sărbătorii Floriilor

• Se spune că sărbătoarea Floriilor are şi “o străbunică” păgână, pentru că denumirea populară a sărbătorii vine de la zeiţa romană a florilor, Flora;
• În Duminica Floriilor, numită şi a florilor, stâlparilor sau a vlăstarilor, s-ar fi umplut ciubăraşul cu florile ce urmau a fi folosite la înflorirea ouălor pentru Paşti;
• Despre cel care se împărtăşea în Duminica Floriilor se spunea că orice dorinţă îşi punea când se apropia de preot se împlinea;
• Se spune că tot ce se găteşte din peşte în aceasta zi are puteri tămăduitoare. De aceea, cine mănâncă peşte în Duminica Floriilor se va lecui de orice boală;
• În Muntenia se spune, despre cei care îndrăzneau să se spele pe cap, că vor albi ca pomii; uneori era voie să te speli doar folosind apa descântată;
• Despre vremea din ziua de Florii se crede că se va repeta în prima zi de Paşti,
• O altă denumire dată sărbătorii de Florii este “Nunta urzicilor”, pentru că, în această zi urzicile înfloresc şi nu mai sunt bune de mâncat;
• Cine nu serbează această zi se umple de pistrui;
• În trecut, ramura de salcie sfinţită era utilizată şi în scopuri terapeutice. Oamenii înghiţeau mâţisorii de pe ramura de salcie, pentru a fi feriţi de diferite boli, iar bătrânele se încingeau cu salcia ca să nu mai aibă dureri de şale. În alte zone, exista şi obiceiul ca părinţii să-şi lovească copiii cu nuieluşa de salcie, când veneau de la biserică, crezând că aşa vor creşte sănătoşi şi înţelepţi;
• Vitele mâncau câteva ramuri de salcie pentru a se înmulţi şi a fi sănătoase tot anul;
• Pomii fructiferi sau butucii de vie erau şi ei împodobiţi pentru a da rod bogat şi mănos;  există credinţa că abia acum pomii prind putere să rodească. De aceea, nu se plantau pomi înainte de Florii, de teama ca aceştia să nu rămână fără rod;
• Pentru miere multă şi bună, apicultorii înconjurau stupii cu ramuri de salcie;
• Pentru recolte mănoase, ţăranii să îngroape sub brazde muguri de salcie;
• În unele sate, mâţişorii erau aruncaţi în curte când începea să bată grindina. Însă, ramurile de salcie aveau în principal menirea de a-i feri pe oameni de duhurile necurate;
• Pentru a împrăştia norii şi grindina în vreme de furtună, se puneau pe foc muguri din sălciile de la Florii.(sursa: tvr.ro)