4.6 C
Piatra Neamț
vineri, aprilie 10, 2026
- Advertisement -

TAG

accident chimic

Exerciţiu ISU în caz de accident chimic la Săvineşti/Cum se intervine în ipoteza eliberării în atmosferă a unei mari cantităţi de amoniac

COMUNICAT DE PRESĂ – Exerciţiu– „Activitatea ISU Neamţ în cooperare cu alte componente ale sistemului de...

Latest news

RĂSTIGNIREA: CELE 7 FRAZE MEMORABILE DINAINTEA MORȚII. VINEREA MARE

Vinerea Mare sau Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă, Vinerea Patimilor este o zi de mare doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a...

Arghezi/Psalm: ŞI SE FĂCU-NTUNERIC, TĂCERE ŞI RĂCOARE

Am fost să-l vad pe Domnul bătut de viu pe cruce Singur în câmp cu corbii şi-a cerului răşină Uitându-se la soare cum sângerat se duce, Cu...

Daruri de Paști pentru o familie din Văleni, aduse de politisti de la IPJ Neamț

Polițiștii din cadrul IPJ Neamț au demonstrat încă o dată că misiunea lor merge dincolo de uniformă și atribuții, organizând competiția de...

Politiști nemțeni, la încondeiat ouă într-un eveniment organizat la Podoleni

În pragul Sărbătorilor Pascale, comunitatea din Podoleni Șes a fost gazda unui eveniment special, desfășurat într-o frumoasă colaborare dintre instituțiile M.A.I. din...

ANUNȚURI APA SERV NEAMȚ/Întreruperi furnizare, avarii, presiune redusă-luna aprilie 2026

Pentru informații suplimentare, beneficiarii noștri pot suna laDispeceratul APA SERV care funcționează nonstop, la numărul de telefon 0233/233340 sau pot accesa site-ul...
- Advertisement -