Psiholog: De ce ne fac unii mereu cu ochiul sau ne înjură de mamă? Psiholog: De ce ne fac unii mereu cu ochiul sau ne înjură de mamă?
Dacă ar fi să fiu întrebat cu ce problemă sau sindrom mă confrunt cel mai greu, ca psiholog, aș spune: cu tot ce se... Psiholog: De ce ne fac unii mereu cu ochiul sau ne înjură de mamă?

Dacă ar fi să fiu întrebat cu ce problemă sau sindrom mă confrunt cel mai greu, ca psiholog, aș spune: cu tot ce se numește sindromul Tourette sau, în limbajul popular, ticuri motrice sau vocale ori mai grav, ticurile și motrice și vocale. Acest sindrom este descoperit în anul 1885 de un neurorlog francez, numit Georges Gilles Tourette.

El a observat că în jur de 3 până la 9 ani, dar, mai frecvent este 6-9 ani, copiii încep să se comporte într-un mod nenatural. Unii din ei au așa zisul făcut cu ochiul, fără control. Alții, folosesc umerii, gâtul, capul, mîinile și picioarele și la unii situația este mai gravă, când cumulează câteva feluri de ticuri motrice deodată.

Alt tip de ticuri se numește tipuri vocale pe care copiii care suferă de acest sindrom (băieții cu 66 de procente mai mult decât fetele, în total, jumătate din procentul populației suferă de acest sindrom) nu reușesc să le controleze.

La ticurile vocale, exprimarea este repetativă, ca și la ticurile motrice, necontrolată în forma conștientă (unii psihologi spun că problema este în subconștient, ca o formă de apărare, dar vom reveni la acest lucru mai târziu).

Ticurile vocale sunt ca un fel de scoatere a aerului, țipături, urlete, imitarea vocii de animale (onomatopee) și 10 procente din ele se folosesc în limbajul dur și urât ca înjurătura (ce ne arată că posibil, problema este legată de o energie fizică mai amplă și mai mare decât necesită copilul și ca formă de eliberare a acestei energii care nu poate fi găzduită în corp: ea se eliberează în formă necontrolată prin înjurărturi).

Cum spuneam, doar 10 procente din copii folosesc înjurăturile, dar publicul a categorizat drept un stereotip faptul că toți care au ticuri suferă de un limbaj urât, lucru care nu este adevărat. Gruparea cea mai problematică din copiii și adulții care suferă de sindromul Tourette este aceea cu ticurile motrice frecvente (de câteva ori pe zi și durata de câteva minute) și ticurile vocale care apar și ele lângă cele motrice, tot de câteva ori pe zi.

Interesant este că cercercetările clinice ne arată că există o corelație semnificativă între copiii care suferă de ticuri și care au probleme cum ar fi ADHD, probleme de obsesivitate- compulsivitate, copii care nu știu să-și canalizeze emoțiile lor și sentimentele și folosesc în mod subconștient aceste ticuri ca să poată să se apere împotriva situației de stress.

În cabinetul meu am tratat zeci de cazuri și, într-adevăr, am observat că acești copii se manifestau prin partea rațională, intelectuală și ocoleau părțile sentimentale, afective. La unii din ei, învățarea să-și exprime sentimente de furie, de tristețe, de bucurie și de altele, era o noutate care nu doar că nu știau cum s-o adapteze, dar o parte din ei nici nu au învățat acasă cum trebuie să se exprime.

Îmi amintesc de un copil de vârsta de 9 ani care a început cu ticurile motrice prin închiderea și deschiderea ochilor și dând din umeri. Părinții lui au fost plecați în Italia la muncă și el a rămas cu bunica. Bunica a observat că ceva nu este în regulă, a văzut gesturi care se repetă prin datul din umeri. La mine la cabinet, am simțit că dădea din umeri în mod frecvent când îl întrebam ceva mai greu la care nu prea voia să dezvolte răspunsul, iar datul din umeri a fost un fel de cod de a spune NU. Acest lucru s-a referit când a făcut cu ochii, închidea și deschidea ochii. Acestea simbolizau momentul când voia să participe sau nu la discuții.

Băiatul nu știa și nu putea să-și manifeste emoțiile prin alte căi și atunci făcutul din ochi reprezanta pentru el o cale de comunicare. Este foarte interesant că la început aceste manifestări motrice și vocale sunt într-o măsură foarte mica. Dar, din momentul în care i se atrage atenția și i se spune, dar, vaaai, ai problemă, în mod miraculos, el a obținut tot ce voia: atenție, comunicare și, nu contează dacă acestea sunt pe linia negativă. Pentru el, faptul de a atrage atenția că ceva nu este în regulă, îi dă motiv în mod subconștient să crească ticurile la o formă mai mare. Dacă așteptările părinților sau critica lor sau nepăsarea lor sunt resimțite de copil în mod mai problematic, cu atât se dezvoltă și ticurile, la o frecvență mai mare și mai puternică. Așa că rugămintea mea pe care o adresez părinților sau cadrelor didactice și medicale este aceea de a nu înflori situația și să devenim mai îngrijorați, pentru că asta va genera probleme mai mari în legătură cu ticurile.

De multe ori, copilul vine la noi și încearcă să capteze atenția prin a face unul din ticurile motrice sau vocale. Dacă noi cădem în plasa lui și îi spunem că este o problemă sau, din contra, că nu există nici o problemă și ne preface, ambele variante îi demonstrează copilului că nu are cu cine să discute și că dialogul cu părinții este un caz pierdut. Atunci ridică frecvența și puterea ticurilor. Numai când noi, ca părinți și ca psihologi o să reușim să-i demonstrăm copilului că aceste ticuri sunt naturale și sunt o parte din viața lui și când o să reușească să trăiască în mod firesc cu ele, atunci ticurile au șansa de a dispărea în timp.

Pe acest copil și nu doar pe el, l-am îndrumat să facă tenis (recomandarea trebuie să fie pentru un sport destul de puternic și care să fie un sport individual; sportul colectiv ca fotbalul și baschetul nu este prea recomandat din cauza problemelor de socializare între el și membrii echipei).

În sportul individual el duce toată responsabilitatea, și prin acest sport, o parte din energia acumulată este scoasă. Mai mult, în tenis, una din recomandările mele pentru copii, părinți și antrenori, este că la fiecare lovitură de minge să scoată un sunet puternic și să nu-l țină în el însuși. Sunetul acesta este o descărcare emoțională, fiziologică. În acest caz, el învață să controleze și să domine mișcările motrice plus vocalitatea.

Una din problemele mari care există la copii pe care cercetătorii au observat-o, este încrederea în sine. El, de la început nu a avut mare încredere mare în el, și de aici trebuie luptat pentru a-i ridica încrederea de sine. Interesant este că în jurul vârstei de 16-17-18 ani, se reduce în mod semnificativ procentajul de adolescenți care suferă de acest sindrom și de ticuri. Reducerea asta se datorează faptului că la începutul vârstei de adolescență copilul este plin de energie, consumă multă energie și trebuie să o aibă. La sfârșitul perioadei de adolescență când energia mai scade iar schimbările hormonale fac să se stabilizeze situația, se reduc și ticurile. Din păcate, 10 procente din adolescenții care au suferit de ticuri rămân  așa și în perioada lor adultă.

Este bine de știut faptul că ticurile sunt doar în timpul zilei. În timpul nopții, copiii și adulții nu manifestă nici ticuri motrice nici pe cele vocale. Întrebarea este: de ce?

Nu s-a dat un răspuns clar dar se bănuiește că acest sindrom Tourette cu ticurile sale vine ca o reactie de apărare, ca o situație de stress care se ivește în viața de zi cu zi.

Ticurile motrice sunt problematice și din cauza că omul poate să ajungă la o auto-accidentare, la riscuri de accidente grave, la epuizarea fizică și psihică, la stări de deprimare și depresie.

Ticurile vocale sunt și ele problematice pentru că ele creează foarte multe neplăceri, probleme de comunicare cu alții și tulburarea liniștii, inclusiv faptul că o parte din persoane folosesc cuvinte urâte față de altele, lucru care poate duce la conflicte și certuri.

Unul din experimentele pe care le-am făcut (invenția îmi aparține) legat de ticurile vocale, am fost când am cerut persoanei care suferea de sindromul Tourette să încerce să inventeze o melodie la fiecare propoziție pe care vrea să o formuleze în comunicarea lui cu alții. Spre surpriza mea, am descoperit că din momentul când pacienții mei au pus cuvintele pe muzică, ticurile au dispărut și s-a format o limbă curată, armonioasă, pe o melodie. Aceleași lucruri le-am făcut și cu persoanele care se bâlbâie, iar rezultatul a fost extraordinar de bun.

Lipsa de control asupra mobilității și vocalității duce la frustrări iar oamenii alăturați, mai ales persoane care au nevoie de control și dominare, să se simtă foarte rău alături de persoane cu sindromul Tourette. Dar, din momentul când persoana simte că nu este privit cu prejudecată, că este apreciat cu tulburarea lui la fel ca un om normal, este tras la răspundere ca un om normal și nu i se atrage atenția cu privire la ticurile sale, poate să genereze îmbunătățirea situației, până la dispariție.

Dar, când persoana este conștientă ce se poate întâmpla într-un moment când nu poate să-și controleze ticurile, cum ar fi la un interviu de angajare, când este deschis cu persoanele care stau în fața lui și le spune de ce sindrom suferă, atunci, șansele sunt destul de mari.

Aștept comentariile și sugestiile voastre.

Dr. MIRON ITZHAK
Psiholog principal clinician cu drept de supervizare
Director Institut Miron- Cabinet de pshihologie
Piatra
Neamț, str. Mihai Eminescu, nr. 3, bl. D4 sc. B ap. 37 parter
Tel 0233/236146; 0233/234426; 0724/225214
e-mail: miron@ambra.ro
site: www.psiholog-dr-miron-itzhak.ro

 

 

 

Viaţa Nemţeană