Neamţ: O căruţă cu patru oameni şi doi cai s-a prăbuşit într-o prăpastie Neamţ: O căruţă cu patru oameni şi doi cai s-a prăbuşit într-o prăpastie
Două victime au fost transportate în stare gravă la Iaşi, după ce, azi dimineaţă, o căruţă trasă de doi cai s-a prăbuşit într-o prăpastie... Neamţ: O căruţă cu patru oameni şi doi cai s-a prăbuşit într-o prăpastie
Două victime au fost transportate în stare gravă la Iaşi, după ce, azi dimineaţă, o căruţă trasă de doi cai s-a prăbuşit într-o prăpastie între Ţolici şi Tupilaţi.
Filmul evenimentului, relatat de ISU Neamţ: 
În această dimineață, in jurul orei 03.05, prin apel la 112, un tânăr a anunțat că grupul de patru persoane din care face parte s-a rătăcit. Ei plecaseră cu o căruță din localitatea Țolici spre târgul din localitatea Tupilați. Au specificat in apel că au căzut într-o prăpastie și că sunt răniți. 
La misiune au participat pompierii de la Detașamentul Târgu Neamț, cu o autospecială complexă de intervenție și o ambulanță SMURD, împreună cu SVSU Tupilați, SVSU Țibucani și IPJ Neamț. La scurt timp după anunț, nu s-a putut ține legătura cu apelantul, întrucât bateria telefonului s-a terminat. În jurul orei 6, una dintre cele 4 persoane a ajuns in localitatea Tupilați și a revenit cu un apel la 112 de pe telefonul unui localnic. Victima a dat detaliile locului unde sunt celelalte victime, respectiv la aproximativ 2 km de localitate. Cele patru victime au fost duse la spital, una in stare de coma, celelalte trei conștiente, dar cu mai multe traumatisme. Au vârste cuprinse între 20 și 26 de ani.
Ulterior, două dintre victime au fost transportate la Iaşi. 

Viaţa Nemţeană