Emilia Arcan, chestor al Senatului: „Am semnat în CARTEA DE ONOARE dedicată eroinei care a salvat vieți, Viorica Agarici!” Emilia Arcan, chestor al Senatului: „Am semnat în CARTEA DE ONOARE dedicată eroinei care a salvat vieți, Viorica Agarici!”
Ecouri la vernisajul expoziţiei nemţene Viorica Agarici din Parlamentul României Senator Emilia Arcan: „Astăzi, Parlamentul României a fost gazdă pentru un eveniment de excepție,... Emilia Arcan, chestor al Senatului: „Am semnat în CARTEA DE ONOARE dedicată eroinei care a salvat vieți, Viorica Agarici!”

Ecouri la vernisajul expoziţiei nemţene Viorica Agarici din Parlamentul României

Senator Emilia Arcan: „Astăzi, Parlamentul României a fost gazdă pentru un eveniment de excepție, Vernisajul expoziției muzeale Viorica Agarici, prilej de a elogia această eroină care cu riscul pierderii propriei vieți, a salvat de la moarte sute de evrei în Gara Roman, jud Neamt.
Pentru mine a fost o zi cu totul specială și spun așa referindu-mă la faptul că m-am aflat într-o minunată ipostază: pe de o parte sunt parlamentar PSD de Neamt și am fost onorată să fiu invitată la vernisaj, iar pe de altă parte, sunt mândră că acest eveniment a adus în prim-plan național și internațional județul Neamț, județul pe care îi reprezint în Senatul României. 
Felicitări Consiliului Județean Neamț si in mod special, felicitări domnului președinte Ionel Arsene, pentru promovarea acestui eveniment, pentru grija manifestată față de eroii noștri!”.

(foto: „trenurile  morţii”)

Consiliul Județean Neamț, prin Complexul Muzeal Județean, sub Patronajul Parlamentului României – Camera Deputaţilor, a organizat ieri,  6 februarie 2019, în incinta Palatului Parlamentului, vernisajul expoziţiei muzeale „Viorica Agarici“. La eveniment sunt invitați ambasadori, parlamentari, membri ai Guvernului României,  membri ai comunităților evreiești din țară și străinătate precum și reprezentanți ai instituțiilor de cultură.

Prin acest eveniment se urmărește evocarea personalității de excepţie a eroinei Viorica Agarici, președintă a filialei din Roman a Societății Naționale de Crucea Roşie, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Dând dovadă de un curaj nemaiîntâlnit, Viorica Agarici a salvat de la pieire sute de evrei transportați în condiții inumane, în „Trenurile Morții“. Pentru curajul său, la data de 8 iunie 1983, Statul Israel și Institutul „Yad Vashem“ din Ierusalim i-au acordat, post mortem, diploma şi titlul „Drepţi între popoare“, un arbore fiind plantat în memoria sa pe „Aleea Celor Drepţi“. În anul 2011, Primăria Municipiului Roman i-a acordat titlul de „cetățean de onoare“.

 

Viaţa Nemţeană