11.8 C
Piatra Neamț
luni, mai 11, 2026

CATEGORIE

Vă recomandăm

JOIA MARE. CINA CEA DE TAINĂ. ULTIMA SEARĂ

Sunt comemorate ultimele zile din viața lui Iisus Hristos. Această zi se mai numește și Joia Neagră sau Joia celor 12 Denii....

Miercurea Mare, ziua în care Iuda l-a vândut pe Isus

Miercuri, în cea de-a treia zi din Săptămâna Patimilor, în biserici continuă Deniile, slujbe prin care credincioşii îl însoţesc pe Hristos pe...

Marţea Mare din Săptămâna Patimilor. „Doamne, Doamne, deschide-ne!”

“Citind această pildă transmisă de Sfinţii Apostoli şi Evanghelişti ne pregătim pentru cea de-a doua venire a Mântuitorului. El este Mirele, iar noi trebuie să fim mereu gata să-l întâmpinăm. Să avem candela credinţei aprinsă în suflet şi să dăm dovadă de putere, pentru că numai astfel putem ajunge în Împărăţia veşnică”, spune părintele Ramon.

Săptămâna Patimilor. Lunea cea mare

A început Săptămâna Patimilor.  foto: Wikipedia; Parabola smochinului blestemat, gravură de  Jan Luyken În aceastã zi, se face pomenire de fericitul Iosif, cel preafrumos si de...

Sărbătoare în Parcul Central Piatra Neamț, de Florii

Ediția a II-a a Târgului de Florii la Piatra-Neamț Floriile marchează, în tradiția creștină, intrarea triumfală a Mântuitorului în...

OZANA, centru deschis de Primărie pentru persoanele cu dizabilități

Galerile foto, AICI Marți, la Piatra Neamț a fost deschis Centrul pentru persoane adulte cu dizabilități ”Ozana”, o promisiune a primarului Adrian Niță...

Lucrări la magistrala de apă. Cinci localități vor fi afectate

Pentru efectuarea unor lucrări de reparații la conducta magistrală detransport apă, programată în data de 31.03.2026, Compania Județeană APASERV S.A. va fi...

Marș pentru viață, duminică, 29 martie, la Piatra Neamț

Protopiatul Piatra Neamț organizează duminică, 29 martie, tradiționalul Marș pentru Viață - ”Solidaritate pentru amândoi”, dedicat ajutorării tuturor celor care iubesc viața...

Neamț: statul dă aproape 10.000 lei lunar pentru fiecare beneficiar scos din centre

Nemțenii care au rude instituționalizate în centrele rezidențiale publice pentru persoane adulte cu dizabilități vor primi până la aproape 10.000 de lei...

Biserica „Buna Vestire” din Piatra Neamţ şi icoana făcătoare de minuni adusă din Rusia

Mariana OLTEAN TUDOSE text publicat pentru prima dată în 2019 Biserica Buna Vestire din Piatra Neamţ, situată pe strada...

Ultimele știri

Rezerviștii nemțeni, chemați la mobilizare

În luna septmbrie, rezerviștii din județele Neamț, Suceava și Botoșani sunt chemați la mobilizare, informează col.Mihail Bălțătescu, directorul exercițiilor mililater pentru rezerviști...

Încă o stea pe Aleea Personalităților din Piatra Neamț: actorul Claudiu Istodor

Actorul Claudiu Istodor a primit o stea pe Aleea Personalităților din Piatra-Neamț, în cadrul unui eveniment desfășurat duminică, 10 mai, în fața...

Astăzi începe FESTIVALUL DE TEATRU PIATRA NEAMȚ — Ediția 37 „Teatrul – un dincolo prezent” | 10–17 mai 2026

Astăzi, 10 mai 2026, începe a 37-a ediție a Festivalului de Teatru Piatra Neamț. Pentru prima dată în istoria festivalului, deschiderea are...

”La Piatra Neamț, am impresia că sunt în rai”. Steaua artistei Draga Olteanu Matei strălucește în fața Teatrului Tineretului

Galerie foto AICIVideo AICI Steaua Dragăi Olteanu Matei strălucește începând de sâmbătă, 9 mai, pe Aleea Personalităților, un proiect...

Doi politisti au salvat de la spânzurare un bărbat din Români

La data de 27 aprilie a.c., agent de poliție Geman Denis Gabriel și agent principal de poliție Tache Georgeta Elena se aflau...