foto cu caracter reprezentativ
La data de 29 august a.c., ora 09:23, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Urecheni au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, în seara zilei de 28 august a.c. o persoană ar fi fost agresată, în localitatea Țibucani.
În urma cercetărilor desfășurate la fața locului a rezultat faptul că, o persoană necunoscută ar fi pătruns prin efracție, în imobilul unui bărbat, în vârstă de 63 de ani, din Țibucani, i-ar fi aplicat acestuia și concubinei sale, o femeie în vârstă de 66 de ani, mai multe lovituri, care i-ar fi lăsat într-o stare de inconștientă, iar ulterior ar fi sustras un telefon mobil și suma de aproximativ 500 lei.
Totodată, femeia de 66 de ani ar fi fost victima infracțiunii de viol.
La fața locului au intervenit echipaje medicale, cei doi fiind transportați la spital.
Cercetările au fost preluate de un procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț.
La data de 30 august a.c., în urma materialului probatoriu administrat a fost dispusă reținerea, pentru 24 de ore, a unui tânăr de 21 de ani, din localitatea Țibucani, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de omor calificat, tâlhărie calificată și viol.
Față de acesta, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

