Primăria Piatra Neamț lansează un nou program social de sănătate, prin Direcția de Asistență Socială: servicii stomatologice GRATUITE pentru cele mai vulnerabile persoane din oraș.
În baza parteneriatului dintre Direcția de Asistență Socială Piatra-Neamț și partenerii de la Asociația Volunteer for Life, aprobat în ședința Consiliului Local din 10 august 2026, cabinetul va fi complet amenajat, dotat și autorizat în spațiul situat pe strada Mihail Kogălniceanu, bl. H4, etaj Parter.
”Știu cât de greu este pentru un bunic cu o pensie mică, pentru o familie cu mulți copii sau pentru o persoană aflată în suferință să poată suporta costurile unui tratament stomatologic.Tocmai de aceea, îmi doresc ca niciun pietrean aflat la nevoie să nu mai sufere în tăcere”, a declarat primarul municipiului Piatra Neamt, Adrian Niță.
Cabinetul vor deservi gratuit persoanele și familiile din Piatra-Neamț aflate în risc social sau în situații vulnerabile:
–Beneficiarii de venit minim de incluziune (VMI) sau ajutoare sociale;
–Pensionarii cu venituri reduse / indemnizație socială minimă;
–Persoanele cu dizabilități (grad grav, accentuat sau mediu);
–Copiii din familii defavorizate sau din sistemul de protecție specială;
–Persoanele fără adăpost sau aflate în situații de urgență socială.
Serviciile vor fi oferite în baza unei evaluări sociale efectuate de specialiștii DAS Piatra-Neamț, pe baza unui dosar simplu (act de identitate, dovadă venituri/încadrare în categorie vulnerabilă).
Prioritate vor avea întotdeauna cazurile urgente și cele cu un risc social ridicat.

