La Spitalului Județean Neamț se va constitui o echipă internă de cercetare a ultimelor evenimente de la secția de ortopedie, de unde Poliția a insdisponibilizat materiale sanitare de proveniență neconformă/necunoscută, a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, directorul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, dr, Alexandru Pătrașcu.
Nu s-au relevat aspecte noi ale anchetei, șeful celei mai mari instituții sanitare din județ făcând precizarea că prezența echipei interne la secția de Ortopedie și Traumatisme a ținut de periodicitatea controalelor deja anunțate:
”Conducerea spitalului, împreună cu o echipă de control, a mers la secția de Ortopedie cu scopul declarat de verificare a aspectelor ce țin de funcționarea, curățenia și îndeplinirea condițiilor igienico – sanitare, ocazie cu care s-a constatat existența unor implanturi de os de sinteză și truse de specialitate în cabinetul și vestiarul medicilor din cadrul secției”, a spus directorul spitalului.
El a încadrat controlul ca fiind un lucru de rutină, insistând pe instruirea și informarea personalului de existența acestora:
”Reamintim faptul că în urma verificarilor din 2026 – când am tot efectuat controale- am informat angajații de aceste controale interne periodice, inclusiv despre obiectele care pot fi păstrate în vestiarele angajaților. Au fost instruiți la nivelul sectiilor și compartmetelor. Șefii de secții și de compartimente aveau obligația sub semnătură să instruiască la rândul lor, angajații.
Din păcate, ne confruntăm din nou cu situații în care personalul siptalului nu respectă deciziile interne. Având în vedere cele întâmplate, cu siguranță, instituțiile abilitate vor lua măsurile necesare. Se va vedea dacă au fost și alte aspecte de natură legală. Nu venim cu acuzații, noi ne-am făcut datoria să intruim personalul din subordine despre procedurile de la nivelul spitalului și respectarea acestora”.
Pe cale administrativă, a fost primit procesul verbal de inspecție în urma căruia va porni o anchetă internă de către o comisie special alcătuită pentru cercetarea acestor aspecte, spune directorul Spitalului Județean. Printre altele, se va încerca identificarea materialelor găsite care au fost deja preluate de organele de anchetă, mai mult după fotografiile făcute la fața locului.

