25 C
Piatra Neamț
duminică, iulie 12, 2026

Sara Stroici (cameral ora 19,00) și Filarmonica de stat din Sibiu (concert ora 21,00) joi, la Vacanțele Muzicale la Piatra Neamț

Politică

De ce e nevoie de un nou Guvern?!

În ultimele săptămâni am stat de vorbă cu sute de români, în fiecare colț al județului Neamț. Am ascultat nemulțumirile antreprenorilor sufocați...

PSD Neamț: Autostrăzile Moldovei nu sunt în pericol! Infrastructura strategică trebuie protejată de manipulare

PSD Neamț respinge ferm informațiile și interpretările apărute în spațiul public potrivit cărora sesizarea depusă la Curtea Constituțională privind OUG 38/2026...

Deputat PSD: Moțiunea de cenzură “STOP Planului Bolojan…” a trecut “fluierând”!

Mi s-a transmis, prin intermediul unor mesaje, că trebuie să votez conform conștiinței…exact acest lucru am făcut astăzi. La fel ca mine...

Fostul subprefect USR, Florin Zaharia noul purtător de cuvânt al prefectei Maria Apostol

Prefectul judeţului Neamţ, Maria Apostol, a oficializat luni componenţa Cancelariei instituţiei. În funcţia de director de cabinet a fost...

Finalul programelor camerale

SARA STROICI, PROTAGONISTA SERII PORTRETULUI TÂNĂRULUI ARTIST NEMȚEAN

Seria recitalurilor camerale ale ediției curente a Vacanțelor Muzicale se va încheia la debutul serii a cincea a Festivalului. Organizatorii vor menține și în acest an atenția focusată pe tinerii muzicieni valoroși ai urbei. De data aceasta, în lumina reflectoarelor se va afla violonista Sara Stroici, apreciată deopotrivă ca muziciană și ca pedagog. Ca de multe ori în viață, alături îi va fi tatăl, unul dintre cei mai apreciați pianiști acompaniatori din ținutul Neamț, profesorul Adrian Stroici.

Joi, 9 iulie 2026, sala „Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț, ora 19:00

PORTRET DE TÂNĂR ARTIST NEMȚEAN

Sara STROICI – vioară

Adrian STROICI – pian

Program:

Tomasso Vitali – Ciaccona

George Enescu – Adagio

 Pablo de Sarasate – Malagueña

Manuel de Falla – Dans spaniol

Adrian Stroici – Meditație

Adrian Stroici – Concert pentru vioară și pian – părtile a II-a și a III-a

Sara Stroici – Picuri de lumină

Fritz Kreisler – Liebeslied

George Enescu – Balada

Sara Stroici – Așteptare

Adrian Stroici – Aleluia

SARA STROICI

Născută în anul 1991 la Piatra-Neamț, într-o familie de muzicieni, și-a dezvoltat pasiunea pentru muzică încă din copilărie, îmbinând tradiția familială cu o pregătire riguroasă în studiul și arta interpretativă a viorii.

Primii pași spre muzică o conduc la Liceul de Arte „Victor Brauner” din Piatra-Neamț unde a fost olimpică anual, începând cu clasa a III-a. Încă de la vârsta preșcolară a participat anual la numeroase competiții naționale și internaționale, sub îndrumarea doamnei prof. Maricica Gheorghieș. În anul al doilea de facultate, a studiat în cadrul Joseph Haydn Konservatorium din Eisenstadt, Austria, cu profesorul Georg Eggner, iar studiile de licență și masterat au fost realizate la Iași, sub îndrumarea profesorilor violoniști Anton Diaconu și Elena Ovănescu. Studiile doctorale, absolvite Summa cum laude, au fost îndrumate de prof. univ. dr. Șerban Dimitrie Soreanu, în cadrul cărora a cercetat creația violonistică a compozitorilor Eugène Ysaÿe, George Enescu, Serghei Prokofiev, în cadrul Universității Naționale de Muzică București. În anul al doilea de doctorat, a cercetat stilistica violonistică a compozitorului Eugène Ysaÿe la Liège, Belgia, unde a avut, cu sprijinul Școlii Doctorale din București, o colaborare rodnică cu Biblioteca Conservatorului Regal.

Susține concerte și diverse proiecte artistice și didactice alături de compozitorul Adrian Stroici.

A implementat și dezvoltat alături de pianista Andreea Dobia proiectul „Comuniune prin muzică” (2020-2022), o serie de conferințe – recital cu invitați din mediul academic, prin care au adus muzica și activitatea culturală în medii mai puțin abordate. A concertat în diverse formule camerale și simfonice, colaborând cu artiști de renume internațional și dirijori de prestigiu, printre care amintim pe: Ovidiu Bălan, Joseph Horvath, Valentin Doni, Daniel Petrică Ciobanu.

A participat și în cadrul anumitor festivaluri de muzică din România și din străinătate, printre ele amintim Festivalul Classix, unde a cântat în orchestra Classix muzică norvegiană și românească, Festivalul Vacanțe Muzicale, unde a interpretat muzică românească și spaniolă.

Între 2019 și 2026, violonista Sara Stroici și-a desfășurat activitatea artistică la nivel național și internațional, prezentând recitaluri și conferințe-recital în orașe precum București, Piatra-Neamț, Brașov, Iași, Râmnicu Vâlcea, Valencia și Liège. Repertoriul abordat cuprinde lucrări de la perioada Barocă și Clasică (Corelli, Händel, Bach, Vitali), până la Romantism și epoca Modernă (Enescu, Wieniawski, Ysaÿe, Prokofiev, Massenet, Mendelssohn, Doga), incluzând atât creații originale, cât și transcripții și improvizații. Colaborează constant cu pianiști, organiști, soliști vocali și ansambluri camerale, realizând și înregistrări audio-video pentru promovarea muzicii clasice.

Pe lângă activitatea concertistică, violonista a desfășurat activități didactice și de mentorat, conducând cursuri de măiestrie și ateliere pentru tineri muzicieni, axate pe dezvoltarea tehnicii instrumentale, calității sunetului, frazării și interpretării stilistice. A participat de asemenea ca membru al juriului la concursuri de interpretare muzicală, inclusiv în format online, oferind expertiză pentru tineri artiști din întreaga lume.

În plan științific, a organizat și moderat conferințe-recitaluri în cadrul proiectului „Comuniune prin Muzică”, cercetând și prezentând creații muzicale complexe, inclusiv partituri și manuscrise unicat de la Conservatorul Regal din Liège. A susținut referate doctorale despre violonistica lui Eugène Ysaÿe, Serghei Prokofiev și George Enescu, explorând rafinamentul, dramatismul și caracterul expresiv al lucrărilor pentru vioară.

Actualmente, Sara Stroici este cadru didactic asociat doctor la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamț.

ADRIAN STROICI (n. 1965 în Petroșani, Hunedoara)

Este compozitor și pianist, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România și al Uniunii de Creație Interpretativă din România.  

A început studiul pianului la doar trei ani, cu prof. Ticu Lucaciu, iar mai târziu cu prof. Gizela Czorik, la Școala de Muzică din Petroșani. Încă din copilărie a manifestat o atracție deosebită pentru compoziție, preocupare care avea să se transforme într-o direcție profesională solidă. A urmat Liceul de Muzică din Cluj-Napoca, unde a studiat pianul cu Monica Codreanu și Bogdan Georgescu (discipol al renumitei Florica Musicescu), aprofundând totodată legătura cu arta compoziției.

În 1988, a absolvit Universitatea Națională de Muzică din București, având ca mentori profesori de marcă ai muzicii românești: Anatol Vieru, Ștefan Niculescu, Nicolae Coman, Alexandru Pașcanu, Liviu Brumaru, Petre Brâncuși, Irina Odăgescu-Țuțuianu, Marin Constantin, Aurel Stroe, Dinu Ciocan, Ștefan Zorzor și mulți alții. Ulterior, a urmat studii de masterat în cadrul aceleiași instituții, sub îndrumarea prof. univ. dr. Liana Alexandra, sub auspiciul „Stil și limbaje compoziționale”.

Până în anul 2025, a fost profesor corepetitor la Liceul de Arte „Victor Brauner” din Piatra Neamț, unde a contribuit de peste trei decenii la formarea artistică a tinerelor generații de muzicieni. A fost corepetitorul clasei de canto a legendarei soprane Elena Botez, lucrând îndeaproape cu numeroși tineri interpreți care aveau să devină artiști consacrați pe scenele naționale și internaționale. Printre aceștia se numără: Cellia Costea, Veronica Anușca, Alexandra Grigoraș, Suzana Nădejde, Marinela Nicola-Pahoncea, Teodor Busnea, George Proca, Sara Stroici.

Repertoriul său componistic este vast și divers, cuprinzând lucrări simfonice, camerale, corale și vocal-instrumentale. Dintre cele mai reprezentative lucrări se remarcă: Simfonia Sacră, Cantata Horelor, Dulcissima Mater, Concertino pentru pian și orchestră de coarde, multiple lieduri, coruri de copii, coruri mixte, colinde și imnuri, aranjamentul Spre slava Ta, uniți pentru cor mixt și orchestră simfonică – inspirat de Rapsodia Română nr. 2, de George Enescu.

Sub cerul înstelat al verii de iulie

FLAUTISTA MARIE PODEVIN ȘI MUZICA LUI MOZART

Seara a cincea a Festivalului aduce cu sine muzica inagalabilului Wolfgang Amadeus Mozart. Tălmăcitoare va fi flautista româno-franceză Marie Poidevin și orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat din Sibiu, condusă de dirijorul Tiberiu Dragoș Oprea.

Joi, 9 iulie 2026, Platoul Curții Domnești, ora 21:00 

CONCERT WOLFGANG AMADEUS MOZART

Filarmonica de Stat Sibiu

Dirijor: Tiberiu Dragoș OPREA

Solistă: Marie POIDEVIN – flaut (Franța)

Program:

Uvertura „La Finta Giardiniera”

Uvertura „Bastien și Bastienne”

Concertul pentru flaut și orchestră nr. 1 în Sol Major, KV313

Simfonia nr. 40 în sol minor, K. 550

FILARMONICA DE STAT SIBIU

Este una dintre instituțiile culturale definitorii ale orașului Sibiu care continuă o tradiție muzicală cu rădăcini adânci în istoria Transilvaniei.

Viața muzicală a Sibiului este documentată încă din secolul al XVI-lea, perioada în care aici funcționa una dintre primele școli de orgă din spațiul european, iar spre sfârșitul secolului al XVIII-lea orașul găzduia deja concerte cu lucrări semnate de Wolfgang Amadeus Mozart și Joseph Haydn.

Înființată în anul 1949, Filarmonica de Stat Sibiu a devenit, de-a lungul timpului, una dintre instituțiile muzicale importante ale României, dezvoltând o activitate artistică constantă prin concerte simfonice, recitaluri, festivaluri, turnee și colaborări cu artiști români și internaționali.

Repertoriul abordat de orchestră este extrem de vast, incluzând lucrări-pilon ale simfonismului mondial, programe de muzică barocă, muzică de operă și operetă, repertoriu dedicat copiilor și tinerilor, programe fusion în care simfonicul se întâlnește cu rock-ul alternativ, cu jazz-ul și cu noile tendințe în muzica electronică.

Împreună cu orchestra sibiană au concertat celebri interpreţi de talie internațională ca Ion Voicu, Alexandru Tomescu, Valentin Gheorghiu, Ştefan Ruha, Ruxandra Donose, Ionuț Bogdan Ștefănescu (România), Michael Barenboim (Germania), Monique de la Bruchollerie şi Jean Jaques Thiollier (Franţa), Sviatoslav Richter, Rudolf Kerer, Lazăr Berman, Dimitri Başkirov, Svetla Krsteva, Lubov Stuchevskaya (Rusia), Ivry Gittlis, Teodora Gheorghiu (Elveţia), Monserrat Caballe (Spania) sau Aydin Ustuk (Turcia).

Horia Andreescu, Mihnea Ignat, Tiberiu Soare, Gabriel Bebeșelea, Cristian Lupeș (România), Cem Mansur (Turcia), Gabor Horvath (Ungaria), Theo Wolters, Marijn Simons (Olanda), Tulio Gagliardo (Argentina), Bruno Aprea, Nil Venditti (Italia) sunt doar câțiva dintre dirijorii de marcă sub bagheta cărora a evoluat Orchestra Filrmonicii de Stat Sibiu.

Prin proiectele sale, Filarmonica urmărește consolidarea vieții culturale a orașului, promovarea excelenței artistice, menținerea și dezvoltarea publicului, susținerea tinerilor muzicieni și apropierea muzicii de comunitate, contribuind la păstrarea și dezvoltarea identității culturale europene a Sibiului.

TIBERIU DRAGOȘ OPREA

În prezent, activează ca prim-dirijor al Filarmonicii Piteşti, precum şi al Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța. Totodată, este cadru universitar asociat al catedrei de muzică la Universitatea „Ovidius” (Constanța).

Între anii 2009 și 2018, a fost dirijor angajat al Teatrului Național de Operetă şi Musical „Ion Dacian” din Bucureşti.

Tiberiu Dragoş Oprea este invitat permanent al Filarmonicii „Ion Dumitrescu” – Râmnicu-Vâlcea, Filarmonicii „Paul Constantinescu” – Ploieşti, Filarmonicii „George Enescu” din Botoșani, Filarmonicii „Banatul” – Timișoara, Filarmonicii „Mihail Jora” – Bacău, Orchestrei Simfonice Bucureşti, colaborând şi cu orchestrele filarmonicilor „Transilvania” – Cluj-Napoca, Filarmonicii „Oltenia” – Craiova, Orchestrei de Cameră Radio și Filarmonica de Stat din Sibiu.

În cei 30 de ani de carieră dirijorală a susținut peste 1000 de concerte la pupitru.

Tiberiu Oprea a fost Președinte de juriu al concursului de Muzică de cameră – Pitești, 2008 și inițiator al Orchestrei Universității Pitești (2002-2007), precursoare a Filarmonicii Pitești, cât și fondator al Filarmonicii Pitești (2007).

Colaborează cu artiști importanți dintr-o arie stilistică muzicală extinsă (Paula Seling, Analia Selis, Costin Soare, Elena Mândru, Valentin Albeșteanu), dar și teatrală – „Ucenicul vrăjitor”, cu Radu Gheorghe, unde a performat atât ca dirijor, cât și concertmaestru și „D‘ale Carnavalului”, cu Gabriela și Cristian Iacob, în an aniversar I. L.Caragiale.

A colaborat cu artişti vocali de marcă, precum: Felicia Filip, Pompeiu Hărăşteanu, Daniela Vlădescu, Bianca Ionescu, Florin Georgescu, Maria Miron, Cezar Ouatu, Valentina Naforniță, Florin Estefan, Diana Ţugui, Irina Iordăchescu, Nicoleta Ardelean, Alfredo Pascu și Doina Scripcaru. De asemenea, interpretează alături de artişti instrumentişti renumiți, printre care: Valentin Gheorghiu, Liviu Prunaru, Andrei Ioniță, Cristina Anghelescu, Luiza Borac, Horia Mihail, Răzvan Suma, Alexandru Tomescu, Andre Parfenov, Gabriel Croitoru, Razvan Stoica, Horia Maxim, Mirabela Dina, Alexandru Anastasiu, Ion Bogdan Ștefănescu, Sorin Petrescu, Florin Ionescu-Galați, și laureați ai Festivalului „Enescu” – Ștefan Aprodu (2022).

Repertoriul dirijorului Tiberiu Dragoș Oprea acoperă o arie stilistică impresionantă: simfonic și vocal-simfonic (oratoriu, missa, requiem, cantate), operă, operetă, musical. Este unul dintre pionierii concertelor de tip crossover (îmbinarea elementelor de stil clasic cu cele de contemporan pop, rock, jazz, tradițională). Genurile simfonic și vocal-simfonic sunt reprezentate începând cu epoca Barocului, până în prezent, fiind solicitat să dirijeze creații ale compozitorilor contemporani, naționali și internaționali.

În 2022, în cadrul concertului susținut la Festivalul „Vacanțe Muzicale la Piatra-Neamț” – ediția 47, a primit distincția aniversară a ediției de reluare a festivalului după o pauză de doi ani (cauzată de pandemie).

MARIE ALEXANDRA GABRIELLA POIDEVIN 

Este o flautistă de origine română. După absolvirea liceului „Dinu Lipatti” din București, s-a stabilit în Franța, în anul 2019, pentru a-și continua studiile muzicale.

A urmat Conservatorul Regional din Lyon, unde a obținut Diploma de Studii Muzicale (DEM). Ulterior, și-a continuat formarea la Strasbourg, unde a obținut Diploma Națională Superioară Profesională de Muzician (DNSPM), precum și Diploma de licență în interpretare muzicală.

În prezent, urmează două programe de master: un master în interpretare muzicală și un master în domeniul pedagogiei și educației (MEEF).

Activitatea sa artistică include participarea regulată la sesiunile orchestrale în cadrul Haute École des Arts du Rhin, precum și la proiecte de muzică de cameră în care este implicată în mai multe concerte.

De asemenea, este interesată de interpretarea muzicii din perioada barocă, care reprezintă o direcție importantă în parcursul său artistic. Atât la flaut modern, cât și la flaut baroc, Marie Poidevin este activ implicată în diferite proiecte artistice și sesiuni de orchestră.

În paralel, desfășoară o activitate pedagogică constantă, fiind profesoară de flaut în mai multe școli de muzică.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Spațiu publicitar

Ultimele noutăți

Tabăra Pre-HOP – laborator al metamorfozelor artistice – la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț

Ediția 29 a Galei Tânărului Actor, eveniment marca UNITER, va avea loc în perioada 27-30 august 2026, la Teatrul de Stat din Constanța – co-producător al acestui...

Lucrări în grafic la locurile ANL în vechiul bazar de pe strada Dărmănești

Primarul Adrian Niță s-a declarat mulțumit de ritmul lucrărilor la cele două blocuri ANL aflate în construcție pe strada Dărmănești, nr. 107...

Cu sau fără ploaie, HOLOGRAF a cucerit Curtea Domnească aseară, la Piatra Neamț

În penultima zi a Vacanțelor Muzicale la Piatra Neamț, vineri, 10 iulie 2026, formația Holograf a cucerit (din nou) publicul, într-o atmosferă...

ULTIMELE TREI SĂPTĂMÂNI ALE ȘCOLII DE VARĂ, EDIȚIA A XV-A

Au mai rămas trei săptămâni din  cea de a XV-a ediţie a Şcolii de vară, desfășurată anul acesta în perioada 29 iunie – 31...

Sâmbătă, 11 iulie, final de ediție 51 a Vacanțelor Muzicale: IRINA BAIANȚ, ÎN PROGRAMUL „OPERA CROSSOVER”

Gala de operă, care - tradițional - încheia în anii din urmă edițiile Vacanțelor Muzicale, se va produce în 2026 sub titulatura...