În această dimineață, în jurul orei 08:20 prin apel la 112 a fost anunțat un accident rutier produs pe strada Mihai Viteazul din municipiul Piatra-Neamț unde au fost implicate două autoturisme în care se aflau trei persoane.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț (o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare, o ambulanță SMURD TIM), SAJ și IPJ.
În urma verificărilor desfășurate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un bărbat de 65 de ani, din Piatra-Neamț, conducea un autoturism, pe strada Mihai Viteazul, în fața Sălii Polivalente, nu ar fi acordat prioritate de trecere, la ieșirea de pe un drum secundar, intrând în coliziune cu un autoturism, condus de o femeie, de 59 de ani, din Piatra-Neamț.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea femeii de 59 de ani și a unei minore de 5 ani, pasageră în același autoturism.
La sosirea forțelor de intervenție, toate persoanele implicate erau deja evacuate. Ambii conducători auto (o femeie și un bărbat), precum și o fetiță (în vârstă de aproximativ 6 ani), au avut nevoie de îngrijiri medicale. Aceștia au fost preluați de echipajele SAJ și SMURD TIM, iar ulterior au fost transportați la spital.
După finalizarea cercetărilor privind cauza producerii accidentului rutier de către reprezentanții IPJ, pompierii vor acționa pentru curățarea carosabilului și îndepărtarea elementelor rezultate în urma accidentului.

