video: https://www.facebook.com/reel/1281706553606206
În această dimineață, în jurul orei 05:00, prin apel la 112 a fost sesizat faptul că arde un autoturism aflat în parcarea unui bloc de locuințe de pe Bulevardul Traian din municipiul Piatra-Neamț.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț și IPJ.
La sosirea pompierilor incendiul se manifesta generalizat la două autoturisme existând posibilitatea propagării la alt autoturism parcat în imediata apropiere. Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost acțiunea intenționată.
Nu au fost victime.
La fata locului au intervenit echipaje din cadrul ISU Neamț, polițiști din cadrul Politiei municipiului Piatra-Neamț-BOP și un tehnician criminalist.
Cu ocazia deplasării la fața locului, au fost identificate două autoturisme care ardeau cu flacară deschisă, fără a pune în pericol viața vreunei persoane. S-a procedat la blocarea traficului rutier cât și la îndepărtarea persoanelor din zona de pericol. Cercetările sunt în curs de desfășurare, în cadrul unui dosar penal.

