Întâlnirea din acest an a Clubului de Business România-Muntenegru va avea loc în județul Neamț, undeva în ultimul trimestru al anului, data exactă urmând a fi stabilită, informează deputatul PSD de Neamț, Paul Claudiu Cotîrleț.
”Există un potențial semnificativ neexploatat pentru consolidarea și diversificarea comerțului bilateral, în special având în vedere proximitatea geografică și natura complementară a economiilor noastre”, afirmă Paul Cotîrleț.

Parlamentarul nemțean este președintele Grupului de Prietenie cu Muntenegru din Camera Deputaților, calitate în care a participat luna aceasta la o întâlnire cu membrii comisiilor de Integrare Europeană, respectiv Relații Internaționale și Emigrare din cadru Parlamentului muntenegrean.

În acest context, delegație formată din reprezentanți ai Ministerului Culturii din Muntenegru va veni în județul Neamț pentru a face schimb de experiență cu specialiștii locali în atragerea fondurilor europene, având în vedere faptul că există astfel de bune practici în domeniul cultural atât la nivelul orașului reședință de județ, cât și la nivelul altor orașe reprezentative din zonă.

La ediția din acest an a Târgului de Carte din Piatra Neamț, statutul de țară invitată de onoare îl va avea Muntenegru. Acest stat va gestiona un pavilion central, special amenajat pentru a prezenta literatura, autorii și cultura națională.

”Avem speranța ca la evenimentul ce va avea loc în perioada 10-13.09.2026 ne va onora cu prezența și doamna ministru al Culturii și Media, Tamara Vujovic. Construim pași concreți, cu răbdare și consecvență, pentru ca acest parteneriat să se transforme în rezultate reale și beneficii vizibile pentru ambele state”, a precizat deputatul nemțean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.