OF-PSD Piatra Neamț și-a desemnat noua președintă, în contextul alegerilor interne din cadrul organizațiilor de partid din județ (locale – femei, tineret, pensionari).
Medicul diabetolog Raluca Radu, consilier județean, este noua președintă a organizației de femei PSD Piatra Neamț.
Raluca Radu este soția vedetei TV Mircea Radu.
”Cred că cel mai mare câștig al unui primar nu sunt neapărat proiectele de infrastructură, ci oamenii pe care reușește să îi adune în jurul său. Mi-am dorit mereu în echipa mea, atât în administrație, cât și în plan politic, oameni care nu au uitat să simtă. Oameni cu sentimente sociale, care pun suflet în tot ceea ce fac și care și-au demonstrat deja valoarea prin profesia lor. De aceea, sunt extrem de bucuros că doamna dr. Raluca Radu a acceptat să fie noua președintă a Organizației Municipale de Femei”, a declarat primarul Adrian Niță, președintele PSD Piatra Neamț.
Dr. Ralica Radu are un cabinet de diabetologie în cartierul Dărmănești, în apropierea pieței, lângă farmacia Ardealul, căruia îi trec pragul lunar, sute de oameni. A candidat în 2024 pe lista PSD pentru Parlament, pe un loc neeligibil.

