Proiectul pentru Centrul de Zi „Sfântul Stelian”, depus de Municipiul Piatra-Neamț prin GAL Piatra-Neamț, a fost avizat oficial de către Organismul Intermediar Regional (OIR) PECU Regiunea Nord-Est, informează primarul Adrian Niță, care, în perioada imediat următoare va semna contractul de finanțare.

Investiția se va realiza pe strada Dărmănești nr. 19, ca un spațiu de sprijin, de grijă și de speranță pentru sute de oameni din zonele vulnerabile ale orașului, care vor beneficia de activități culturale, educaționale, recreative și socio-medicale. Grupul țintă al proiectului îl reprezintă copiii și persoanele aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din oraș, vizate fiind, în special, zonele Gara Veche, Dărmănești – Subdărmănești, Speranța și Văleni – Gheorghe Asachi.

”Este o veste care mă bucură nu doar administrativ, ci mai ales uman. Pentru că, dincolo de documente și etape, acest proiect înseamnă sprijin real pentru cei care au cea mai mare nevoie”, a declarat primarul.
Activitățile se vor desfășura în două corpuri de clădire cu funcțiuni pentru servicii sociale (inclusive consiliere, spații educative, administrative și o zonă polivalentă cu sală multifuncțională). De asemenea, sunt prevăzute și amenajări exterioare, spații verzi, accesibilizare pentru persoane cu dizabilități și racordări la utilități.

Va fi un loc în care:

– oamenii nu vor mai fi singuri

– copiii și vârstnicii vor primi ajutor

– comunitatea va deveni mai unită

– fiecare va avea o șansă în plus

Cifrele investiției:

• Valoarea totală a proiectului 3.398.457,55 lei

• Finanțare nerambursabilă: 2.966.034,55 lei.

• Contribuție din bugetul local (cofinanțare + neeligibile): 491.743,69 lei.

Pentru mine, astfel de proiecte sunt cele care contează cel mai mult. Pentru că ele schimbă vieți, nu doar infrastructură. Investim constant în infrastructura socială pentru a ne asigura că niciun locuitor al orașului nostru nu este lăsat în urmă”, a precizat primarul Adrian Niță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.