Vinerea Mare sau Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă, Vinerea Patimilor este o zi de mare doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a murit Mântuitorul lumii, Iisus Hristos.
În această zi se face pomenire de sfintele, mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Mântuitorului. Este ultima vineri din Postul Paştilor şi, potrivit tradiţiei, este zi de post negru, adică nu se bea decât apă toată ziua. Conform tradiţiei, în Vinerea Mare nu este bine să mănânci urzici şi nu e bine să fie folosit oţetul, pentru că pe cruce Iisus a fost bătut cu urzici, iar buzele Mântuitorului au fost udate cu oţet, notează crestinortodox.ro.
În Vinerea Marea, Iisus, Fiul lui Dumnezeu, a fost răstignit.
Iată care sunt cele 7 fraze pe care le-a spus Isus pe Cruce:
1. „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac” (Luca 23, 24) sunt primele cuvinte rostite de Iisus, în timp ce era lovit cu brutalitate, după ce fusese judecat şi osândit la răstignire. Ele sunt de fapt o rugăciune de iertare a răstignitorilor săi, adresată Tatălui, care îi cuprinde pe toţi vrăjmaşii lui, din toate locurile şi din toate timpurile.
2. „Femeie, iată fiul tău”. Apoi a zis lui Ioan: „Iată mama ta! Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine” (Ioan 19, 26-27) sunt cuvintele pe care Mântuitorul le-a adresat lui Ioan, în timp ce se afla pe cruce. Ele se referă la faptul că Iisus era unicul fiu al Mariei şi că aceasta nu mai avea pe nimeni care să o ocrotească după moarte lui.
3. „Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca 23, 39-43). Aceste vorbe au fost rostite de Iisus când unul dintre tâlharii răstigniţi odată cu el îl hulea, îar celălalt îl certa zicând: „Nu te temi tu de Dumnezeu, ce eşti în aceeaşi osândă cu El?”. Cuvintele rostite de Iisus spun că fiecare dintre noi primim cele cuvenite după faptele noastre.
4. „Eli, Eli, lama sabahtani, care se tălmăceşte: Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit” ( Matei 27, 46). Prin aceste cuvinte, Iisus vine înaintea Tatălui Său ca „Fiu al Omului”. Suferinţa firii umane a lui Hristos este resimţită în Ipostasul Său. Îşi are, deci, echivalentul în unitatea treimică a lui Dumnezeu. Strigătul care se aude pe Cruce vrea să spună că Duhul nu-L mai uneşte pe Fiul cu Tatăl. „Dătătorul de viaţă” îl părăseşte pe Fiu, aşa cum şi Tatăl L-a părăsit. Duhul Sfânt devine suferinţa de neocolit întru care Cei Trei se unesc. Tatăl se lipseşte de Fiul şi Acesta trece, ca într-o clipă de eternitate, prin nemărginirea dumnezeiască a singurătăţii. Duhul Sfânt, dragostea reciprocă a Tatălui şi Fiului, se oferă ca jertfă, îşi însuşeşte într-un mod specific Crucea, pentru a deveni „puterea de nebiruit a Crucii”.
5. „Mi-e sete”, rosteşte Isus pe Cruce, cuvintele care au fost consemnate de Sfinţii Evanghelişti Matei şi Ioan (Ps. 68, 25). Ele definesc pe de o parte împlinirea proorocirilor Vechiului Testament despre patimile Cuvântului întrupat, iar pe de altă parte, ipostaza Mântuitorului de Fiu al Omului.
6. „Săvârşitu-s-a”, zice Iisus, după ce a fost adăpat cu oţet (Ioan 19,30), cuvinte care arată că Hristos a terminat toată lucrarea Lui. Iisus şi-a arătat, prin moartea Sa pe Crucea de pe Golgota, marea iubire faţă de oameni, dorind să îi dezrobească de povara păcatelor şi să instituie dreptatea.
7. „Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu”. Şi aceasta zicând „Şi-a dat duhul” (Luca 23, 46). Iisus Îşi încredinţează sufletul său de om în mâinile Tatălui, fiindcă, prin Duhul Lui de Dumnezeu, el întotdeauna a fost una cu Tatăl.
Sursa foto: istockphoto.com
