Update: Din informațiile furnizate de colegii de la IPJ, este vorba de tânărul de 18 ani, căzut în canal în data de 10.03.2026. Atunci a fost văzut alunecând pe dalele de beton. Pompierii l-au căutat câteva zile la rând fără succes. Trupul băiatului a apărut astăzi la suprafață.
Aici: 10- martie Tânăr de 18 ani, căutat de pompieri în canalul de fugă al râului Bistrița. Alarma a fost dată telefonic, la 112
În jurul orei 16:45, prin apel la 112 a fost sesizat faptul că se observă trupul unei persoane în canalul de fugă al râului Bistrița, în municipiul Piatra-Neamț.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț și IPJ.
Ajunși la locul indicat, pompierii au observat în canal trupul unui bărbat care nu prezenta semne vitale. Persoana a fost scoasă de către pompieri și predată reprezentanților IPJ pentru efectuarea cercetărilor în vederea stabilirii identității acesteia.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț: ”Corpul acestuia a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Neamț în vederea efectuării necropsiei. Continuăm cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”.
foto cu caracter reprezentativ

