Patru persoane au fost predate ieri Penitenciarului Bacău penru executarea unor pedepse dispuse de instanțe, în urma unor infracțiuni majore – tenativă de omor -, și minore – condus fără permis.
La data de 30 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ștefan cel Mare au pus în aplicare 2 mandate de executare a pedepsei închisorii, față de doi tineri, în vârstă de 24 și 29 de ani, din Dragomirești.
Față de aceștia, Tribunalul Neamț a dispus o pedeapsă privativă de libertate de 9 ani și 3 luni, respectiv 8 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de tentative de omor.
Aceștia au fost conduși și încarcerați în Penitenciarul Bacău.
*****
La data de 30 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, față de un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din Ion Creangă pentru care Judecătoria Vaslui a dispus o pedeapsă privativă de libertate de 1 an și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Acesta a fost condus și încarcerat în Penitenciarul Bacău.
*****
La data de 30 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Roznov au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, față de un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din Roznov pentru care Judecătoria Piatra-Neamț a dispus o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Acesta a fost depistat în Piatra-Neamț, fiind condus și încarcerat în Penitenciarul Bacău.

