Zi plină la Piatra Neamț: la ora 12 incep manifestările dedicate Zilei Naționale a României iar pentru ora 18 este anunțată deschiderea Târgului de Crăciun. Cu aceste manifestări se dă startul sărbătorilor de iarnă la Piatra Neamț.
*****
Astăzi, începând cu ora 12:00, în Piața Ștefan cel Mare, se dă startul unei zile în care orașul nostru respiră istorie, emoție și mândrie națională., anunță primarul Adrian Niță.
Parada militară va deschide celebrarea, iar pașii de defilare, drapelul și uniformele vor scrie, din nou, povestea unei țări unite.
Dar sărbătoarea nu se oprește aici!
Dacă, în această zi, drumurile multora duc către Ardeal, mi-am dorit ca anul acesta Ardealul să vină către noi — cu tot cu glasurile care îl fac atât de iubit, spune primarul.
Așa că v-am pregătit un spectacol în care muzica poartă rădăcini și tradiție, prin cinci artiști care poartă cu ei sufletul și demnitatea județelor lor:
Traian Stoiță – Sibiu
Daniel Pop – Sălaj
Cătălin Hașa – Alba
Răzvan Năstăsescu – Mureș
Bogdan Toma – Hunedoara
Împreună cu Ansamblul „Comorile Neamțului”, vor transforma piața noastră într-o punte între Piatra-Neamț și inima Ardealului, într-un loc în care cântecele devin bucurie, iar tradiția — legătură între oameni.
Vă aștept cu drag să îmbrăcăm orașul în tricolor și să trăim o zi care ne unește, ne inspiră și ne aduce mai aproape unii de alții, a declarat primarul Adrian Niță.

