8.2 C
Piatra Neamț
duminică, aprilie 19, 2026

Neamț/324 de unități de învățământ își deschid astăzi porțile. Structura noului an școlar pe module de activitate

Politică

”AJUNGE! PÂNĂ AICI!”. Mobilizare PSD la Neamț pentru înlăturarea lui Bolojan. Principalii lideri din județ au lansat apeluri

PSD Neamț este parte a campaniei naționale de înlăturarea a premierului Ilie Bolojan, pe care îl consideră ca fiind ”unul dintre cei...

Daruri de Paști pentru o familie din Văleni, aduse de politisti de la IPJ Neamț

Polițiștii din cadrul IPJ Neamț au demonstrat încă o dată că misiunea lor merge dincolo de uniformă și atribuții, organizând competiția de...

Daniel Harpa: 70 de posturi de la nivelul Consiliului județean vor fi reduse

Președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Vasilică Harpa, a anunțat în această seară că că fondul de salarii al Consiliului Județean va fi...

Cor de înjurături după ce primarul de Roman l-a lăudat pe Bolojan

Nu știm dacă a fost ordin (da, să trăiți!) de partid sau chiar opinie asumată, dar poza primarului de Roman, Laurențiu Leoreanu,...

Anul școlar 2025 – 2026, care începe la 1 septembrie 2025 și se încheie la 31 august 2026, are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Acestea vor debuta pe 8 septembrie 2025 și vor fi organizate în 5 module de cursuri, separate de perioade de vacanță, după cum urmează:

• Modul 1: 8 septembrie – 24 octombrie 2025 (vacanță 25 octombrie – 2 noiembrie 2025);

• Modul 2: 3 noiembrie – 19 decembrie 2025 (vacanță 20 decembrie 2025 – 7 ianuarie 2026);

• Modul 3: 8 ianuarie – 20 februarie 2026 (vacanță de o săptămână, stabilită de inspectoratele școlare, în intervalul 21 februarie – 1 martie 2026);

• Modul 4: 2 martie – 3 aprilie 2026 (vacanța de primăvară/Paște: 4 – 14 aprilie 2026);

• Modul 5: 15 aprilie – 19 iunie 2026 (vacanța de vară: 20 iunie – 6 septembrie 2026).

Legea 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare a adus modificări Legii învățământului preuniversitar 198/2023, printre care, cele mai importante sunt: creșterea numărului de preșcolari și elevi la grupă/clasă, organizarea și funcționarea unităților de învățământ de stat cu personalitate juridică cu minim 500 de elevi și/sau preșcolari (în cazul liceelor și școlilor gimnaziale) și cu minim 250 de preșcolari (în cazul grădinițelor), mărirea normei didactice de predare cu 2 ore/ săptămână etc.

În urma aplicării Procedurii privind reorganizarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi constituirea formaţiunilor de studiu în învăţământul preuniversitar de stat, în anul şcolar 2025 – 2026, ca urmare a măsurilor adoptate prin Legea 141, rețeaua școlară a județului Neamț este formată din 324 de unități de învățământ, structurate astfel:

  • 150 de unități cu personalitate juridică, dintre care:

63 în mediul urban

87 în mediul rural

131 finanțate de la buget

19 unități private (cu taxă)

  • 174 de structuri arondate, dintre care:

45 în mediul urban

129 în mediul rural

170 finanțate de la buget

1 unitate privată

3 în regim de contract

Distribuția unităților cu personalitate juridică:

Antepreșcolar: 1 (urban)

Preșcolar: 9 (6 urban, 3 rural)

Primar: 2 (urban)

Gimnazial: 80 (13 urban, 67 rural)

Liceal: 36 (25 urban, 11 rural)

Profesional: 5 (toate rural, 1 învățământ special)

Postliceal: 5 (urban)

Special: 3 (urban)

Activități extrașcolare: 6 (1 palat, 3 cluburi ale copiilor, 1 club sportiv școlar, 1 centru de excelență)

Alte instituții: IȘJ, CCD, CJRAE

Distribuția unităților fără personalitate juridică:

Antepreșcolar: 8 (urban)

Preșcolar: 64 (22 urban, 42 rural – din care 3 grădinițe comunitare)

Primar: 42 (rural)

Gimnazial: 54 (9 urban, 45 rural)

Liceal: 1 (urban)

Postliceal: 2 (urban)

Extrașcolar: 3 (1 club al copiilor, 2 cluburi sportive școlare – toate urban)

Modificări în rețeaua școlară pentru anul școlar 2025–2026:

Au fost închise 4 unități de învățământ arondate, toate din mediul rural (2 grădinițe și 2 școli primare).

9 unități cu personalitate juridică au fost transformate în structuri arondate:

7 școli gimnaziale

1 liceu

1 școală postliceală

O unitate de învățământ privată a fost transformată din școală primară în școală gimnazială.

În baza hotărârii Consiliului ARACIP, Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Școlar Județean Neamț a hotărât: a) transferul drepturilor, obligaţiilor şi al personalului de la unitatea de învăţământ absorbită către unitatea de învăţământ cu personalitate juridică absorbantă; b) transferul bazei materiale, cu excepţia terenurilor şi a clădirilor aflate în domeniul public local, de la unitatea de învăţământ care îşi pierde personalitatea juridică către unitatea dobânditoare.

În îndeplinirea atribuţiilor reglementate mai sus, Inspectoratul Școlar Județean Neamț va proceda la: a) asigurarea încadrării personalului didactic de predare în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat care s-au reorganizat şi/sau, după caz, soluţionarea reducerilor de activitate, în conformitate cu prevederile metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în vigoare; b) emiterea deciziilor de repartizare a personalului didactic de predare transferat de la unitatea de învăţământ preuniversitar de stat care îşi pierde personalitatea juridică către unitatea/unitățile de învăţământ preuniversitar de stat dobânditoare, conform procedurilor stabilite prin metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în vigoare; c) avizarea statelor de personal ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat dobânditoare, avându-se în vedere funcţiile didactice şi administrative rezultate prin transferul personalului unităţii de învăţământ preuniversitar de stat care îşi pierde personalitatea juridică, încadrarea în numărul de posturi și în bugetul aprobat; d) verificarea modului în care unitatea/unitățile de învățământ preuniversitar de stat dobânditoare a/au procedat la încheierea contractelor individuale de muncă ale personalului transferat de la unitatea de învățământ preuniversitar de stat care și-a pierdut personalitatea juridică și la înregistrarea acestora în registrul general de evidență a salariaților; e) verificarea finalizării procedurilor de radiere din evidențele autorităților fiscale (retragerea CIF-ului) și de casare/returnare a sigiliilor de către unitățile de învățământ preuniversitar de stat care își pierd personalitatea juridică prin reorganizare; f) verificarea preluării de către unitatea/unitățile de învățământ preuniversitar de stat dobânditoare a arhivei unității/unităților care își pierde/pierd personalitatea juridică prin reorganizare; g) desfășurarea oricăror alte operațiuni necesare pentru finalizarea procesului de reorganizare a unităților de învățământ.

De asemenea, tot ca urmare a aplicării Procedurii, la nivelul județului s-au derulat următoarele acțiuni: în unitățile de învățământ s-au reanalizat formațiunile de studiu pe nivel/filieră/profil/limbă de predare și s-au dispus măsuri astfel încât funcționarea acestora să se realizeze cu respectarea prevederilor art. 23 din Legea nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, iar o comisie constituită la nivelul Inspectoratului Județean Neamț a verificat corectitudinea constituirii formațiunilor de studiu. După încheierea verificărilor și aprobarea în Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Neamț, s-au operat modificările necesare, în aplicația SIIIR, modulul Plan de școlarizare.

În vederea monitorizării pregătirii unităţilor de învăţământ preuniversitar din judeţul Neamț, pentru deschiderea în bune condiţii a noului an şcolar 2025–2026 și respectarea normelor de igienă, pentru ocrotirea, educarea și instruirea copiilor și tinerilor, Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamț a transmis documente în toate unităţile de învățământ, prin care s-au solicitat informaţii referitoare la stadiul execuţiei lucrărilor de igienizare şi reparaţii şi situaţia obţinerii autorizaţiilor sanitare de funcţionare pentru spațiile de învățământ, cât şi problemele şi necesităţile concrete ale acestora, precum și situația asigurării cerinței de securitate la incendiu a clădirilor aferente unităţilor de învăţământ de pe raza judeţului Neamț. 

Următoarele unități de învățământ nu au autorizație de la Direcția de Sănătate Publică Neamț, motivele fiind acelea că, sunt fie în curs de autorizare, fie în curs de reabilitare sau calitatea apei nu este conformă cu cerințele DSP.

ȘCOALA PRIMARĂ MESTEACĂN, COMUNA ICUŞEŞTIAR
ȘCOALA PRIMARĂ ROCNA, COMUNA ICUŞEŞTIAR
GRĂDINIȚA COMUNITARĂ DOLJEȘTIAR
GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL ITRINEŞTI, COMUNA MĂRGINENIAR
ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA ONICENIPJ
ȘCOALA PRIMARĂ GORUN, COMUNA ONICENIAR
ȘCOALA GIMNAZIALĂ SOLCA, COMUNA ONICENIAR
GRĂDINIȚA COMUNITARĂ ONICENIAR
CLUBUL COPIILOR, ORAȘ BICAZAR
ȘCOALA PRIMARĂ NR. 2, SAT RĂZBOIENII DE JOS, COMUNA RĂZBOIENIAR
ȘCOALA GIMNAZIALĂ „IULIA HĂLĂUCESCU”, COMUNA TARCĂUPJ
GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL STRAJA, COMUNA TARCĂUAR

Starea fizică a clădirilor şcolilor diferă de la caz la caz, în funcţie de vechime, de lucrările de întreţinere, reparaţii, consolidare, reabilitare; principalele cauze pentru care unele şcoli nu au autorizație sanitară sunt legate de nerespectarea condiţiilor igienico-sanitare impuse pentru funcţionare (lipsa surselor de apă potabilă în şcoală, starea necorespunzătoare a grupurilor sanitare, împrejmuiri necorespunzătoare, lipsa circuitelor funcționale, cubaj și iluminat natural insuficient, unități de învățământ aflate în proces de reabilitare etc.).

La începutul anului școlar 2025-2026, în județul Neamț sunt 259 de clădiri ce au autorizație de securitate la incediu, 24 sunt în curs de autorizare, iar 312 nu fac obiectul autorizării.

Odată cu începerea cursurilor, unitățile de învățământ din județul Neamț vor desfășura sesiuni de informare dedicate părinților, elevilor și cadrelor didactice, în cadrul cărora vor fi prezentate prevederile actualizate ale Ordinului Ministerului Educației nr. 5707/01.08.2024, privind aprobarea Statutului Elevului, dar și Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar/ROFUIP, aprobat prin ordinul de ministru nr. 5.726/06.08.2024.
  În conformitate cu Ordinul Ministerului Educației nr. 6235/06.09.2023, coroborat cu art. 65, alin. (4), lit. b) și c) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, în toate unitățile de învățământ monitorizate din județul Neamț au fost implementate mecanisme de raportare anonimă și confidențială a suspiciunilor sau faptelor de violență școlară. Aceste mecanisme – fie sub forma unor adrese de e-mail dedicate, fie a unor puncte securizate de colectare a sesizărilor – sunt reglementate explicit în Regulamentele de ordine interioară ale școlilor. Aceste reglementări sunt coroborate cu cele prevăzute în ORDINUL nr. 4200/2025 pentru aprobarea Procedurii privind mecanismul de semnalare anonimă a faptelor de violență și a suspiciunilor privind consumul de droguri și alte abateri de la normele de bună conduită în unitățile de învățământ preuniversitar.

În aplicarea prevederilor art. 65 alin. (3) din Legea nr. 198/2023, în fiecare unitate de învățământ a fost constituită Comisia pentru prevenirea și eliminarea violenței, a faptelor de corupție și a discriminării în mediul școlar și promovarea interculturalității. Această comisie are rolul de a coordona elaborarea, actualizarea și implementarea Planului de prevenire și reducere a violenței în mediul școlar la nivelul unității de învățământ, funcționând pe tot parcursul anului școlar. În componența comisiei sunt incluși și reprezentanți ai elevilor și părinților, desemnați de către Consiliul elevilor, respectiv Consiliul reprezentativ al părinților și asociațiile de părinți (acolo unde acestea există).

Activitatea comisiei și documentele elaborate sunt fundamentate pe reglementările legale în vigoare, precum și pe Regulamentul de organizare și funcționare al fiecărei unități de învățământ. Unitățile își stabilesc proceduri proprii de funcționare pentru comisie, adaptate la nevoile locale. Planurile de prevenire și reducere a violenței au fost revizuite acolo unde s-a impus, în concordanță cu noile cerințe privind gestionarea cazurilor de violență.

În sprijinul aplicării OME nr. 6235/2023 și în conformitate cu Ordinul nr. 4343/27.05.2020, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor privind violența psihologică – bullying-ul, fiecare unitate de învățământ a constituit Grupul de acțiune antibullying. Grupul se întrunește lunar sau ori de câte ori este necesar, iar concluziile sunt consemnate în rapoartele care sunt comunicate conducerii unității școlare.

Fiecare școală a elaborat un Plan strategic privind reducerea fenomenului de bullying, document aprobat de Consiliul de administrație, cu scopul de a promova un climat educațional pozitiv, bazat pe respect, incluziune și siguranță pentru toți elevii.

De asemenea, toate unitățile de învățământ din județul Neamț cunosc și aplică prevederile Planului Teritorial Cadru de acțiune pentru siguranță școlară.

Mai multe articole

Spațiu publicitar

Ultimele noutăți

Poliție și RAR pe DN 15, duminică 19 aprilie, în acțiune sistem RELEU.

Duminică, 19 aprilie a.c., vom continua seria acțiunilor care aduc în prim plan principalele drumuri naționale care tranzitează județul Neamț, anunță IPJ...

Centrul Social de pe strada Dărmănești a fost avizat oficial. Investiția ajunge la 3.400.000 lei

Proiectul pentru Centrul de Zi „Sfântul Stelian”, depus de Municipiul Piatra-Neamț prin GAL Piatra-Neamț, a fost avizat oficial de către Organismul Intermediar...

Contract de 898.042.170 lei, semnat de APA SERV pentru dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Neamț

COMUNICAT DE PRESĂ Semnarea contractului de finanțare pentru „Proiectul regional de dezvoltare a Infrastructurii...

Schimbări radicale. Reabilitarea zonei STAȚIE – TELEGONDOLĂ COZLA

Galerie foto, AICIVideo reabilitare Cozla, AICI Programul de modernizare a stației de telegondolă de pe Cozla este în cel...

”AJUNGE! PÂNĂ AICI!”. Mobilizare PSD la Neamț pentru înlăturarea lui Bolojan. Principalii lideri din județ au lansat apeluri

PSD Neamț este parte a campaniei naționale de înlăturarea a premierului Ilie Bolojan, pe care îl consideră ca fiind ”unul dintre cei...