Ieri după-amiază, la ora 16:23, prin apel la 112, pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Botești pentru stingerea unui incendiu produs la un operator economic cu domeniu de activitate producerea peleților, informează ISU Neamț.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman, SVSU Botești și IPJ.
La sosirea pompierilor incendiul se manifesta la o instalație de fabricare a peleților și la materia primă aflată în imediata apropiere, existând posibilitatea propagării la construcția în care erau depozitate și materiale finite.
Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în urma căruia au ars instalația de fabricare a peleților și aproximativ 200 kg de rumeguș lemn.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost fumatul în locuri nepermise/neamenajate.
Nu au fost victime.
foto cu caracter reprezentativ

