În Piatra-Neamț, fiecare copil contează. Unii au nevoie doar de dragoste, alții de sprijin specializat – iar noi avem datoria să le oferim ambele. De aceea, lucrările la Centrul „Efrem” merg înainte cu toată inima și toată forța, anunță Adrian Niță, primarul municipiului Piatra Neamț.
”Este unul dintre proiectele cele mai sensibile, dar și cele mai importante. Pentru că e vorba despre niște copii care luptă în fiecare zi și care arată o forță extraordinară”
Aici, copiii cu dizabilități vor primi tot ce au nevoie pentru a-și depăși limitele și a-și împlini visurile:
Logopedie – pentru primele cuvinte rostite clar
Terapie ABA – pentru pași siguri în lumea lor și a noastră
Kinetoterapie – pentru mișcări mai libere și independente
Consiliere psihologică – pentru suflete mai puternice, ale lor și ale părinților
”Acești copii sunt luptători , părinții lor sunt eroi , iar noi, ca și comunitate, trebuie să fim scutul și sprijinul lor . Centrul „Efrem” nu este doar o clădire – este o promisiune că Piatra-Neamț este un oraș al iubirii, al empatiei și al faptelor care schimbă vieți!”, a declarat primarul municipiului Piatra Neamț, Adrian Niță.

