”Sfinţii, prin urmare, sunt oameni care au urmat întocmai pe Iisus, iubindu-L pe El mai presus decât acestea din viaţa asta”. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a aprobat canonizarea a 16 femei cu viață sfântă (mucenițe, monahii, soții de domnitori, mame de sfinți și mărturisitoare). Dintre acestea, patru sunt din Neamț, dintre care două, de la Mănăstirea Văratic.
basilica.ro: Comunicat de presă: Canonizarea a 16 femei cu viață sfântă
-Schimonahia Mavra de pe muntele Ceahlău (sec. XVII-XVIII) cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Mavra de pe Ceahlău și cu cinstire în data de 4 mai;
-Schimonahia Olimpiada, ctitora Mănăstirii Varatic (1757-1842), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Olimpiada de la Văratic și cu cinstire în data de 17 august;
– Schimonahia Nazaria, prima stareță a Mănăstirii Văratic (1697-1814), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Nazaria de la Văratic și cu cinstire în data de 17 august;
– Olimpia Tănase (1880-1967), mama Cuviosului Petroniu de la Prodromu, cu titulatura de Sfânta Olimpia din Fărcașa și cu cinstire în data de 4 iulie;
foto: doxologia.ro
Mavra de pe Ceahlău, ale cărei moaște rămân ascunse în pământul Poienii Maicilor
Schimonahia Mavra de pe Muntele Ceahlău (sec. XVII-XVIII) s-a născut pe Valea Bistriței și, crescută în evlavie, a îmbrățișat de tânără viața monahală la Schitul Silvestru. După primirea schimei, s-a retras într-o chilie izolată, dedicându-se rugăciunii și ascezei, fiind însoțită mereu de o căprioară credincioasă, relatează doxologia.ro. În „Poiana Maicilor”, alături de ucenicele ei, a întemeiat o mică așezare pustnicească. Spre sfârșitul vieții, s-a retras la Ponoare, sub vârful Ceahlăului, unde, după ani de nevoință, și-a dat sufletul în mâinile Domnului, fiind înmormântată în „Poiana Maicilor”, iar moaștele ei au rămas tainic ascunse în acest loc sfânt. Mai multe în Schimonahia Mavra a trăit la sfârșitul secolului al XVII-lea și în prima jumătate a secolului al XVIII-lea.
*****
Nazaria, prima stareță a Văraticului, un început de viață marcat de cumplite tragedii
Viaţa schimonahiei Nazaria a fost din început înconjurată de necazuri şi ispite. Era de loc din Braşov. Mai întâi a fost căsătorită şi a născut doi copii. Apoi, murindu-i soţul, a rămas din tinereţe văduvă. Nu după mulţi ani, cu voia lui Dumnezeu, i-au murit şi copiii. Rămânând singură şi dorind să slujească lui Hristos, a intrat în nevoinţa vieţii călugăreşti. Mai întâi a petrecut în Schitul Scânteia din Vrancea, unde a fost făcută rasoforă cu numele de Natalia. Apoi se mută la Schitul Bonţeşti. Aici primi marele şi îngerescul chip sub numele de Nazaria.
Dorind o nevoinţă duhovnicească mai înaltă, schimonahia Nazaria a venit în ţinutul Neamţ, la Schitul Pârâul Carpenului (Pipirig). Aici a cunoscut pe marele duhovnic Iosif Pustnicul, care a strămutat obştea de aici la Schitul Durău, sub Muntele Ceahlău, unde luă fiinţă o renumită sihăstrie de călugăriţe. La Durău s-a nevoit schimonahia Nazaria 14 ani de zile, în tăcere, în post, în rugăciune şi ascultare, devenind egumenă a acelei alese sihăstrii. Şi era aşa de blândă, smerită şi înţeleaptă, încât o iubeau toate ca pe o adevărată mamă duhovnicească.
În anul 1788, după întemeierea Mănăstirii Văratec, Cuviosul Iosif Pustnicul a adus pe schimonahia Nazaria de la Durău şi a pus-o stareţă în Văratec. Astfel, smerita mireasă a lui Hristos, părăsind liniştea, se face începătoare unei obşti noi, devenind prima stareţă a Mănăstirii Văratec. După ce formă o frumoasă obşte de călugăriţe cu peste o sută de surori şi rândui toate bine, schimonahia Nazaria s-a mutat din viaţa aceasta, pentru a lua plata ostenelilor sale.
(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 335-336)
*****
Schimonahia Olimpiada înființează schitul de maici de la Văratic
Fiică de preot din Iași, s-a căsătorit, dar după moartea soțului a renunțat la grijile lumești și a plecat să slujească lui Hristos în Mănăstirea Topolița din Neamț. Acolo a fost făcută rasoforă, primind numele de Olimpiada. La îndrumarea starețului Paisie, a căutat împreună cu Schimonahia Nazaria un loc pentru a întemeia o mănăstire unde să se nevoiască în tăcere, rugăciune și ascultare. În 1785, cu sfatul Cuviosului Iosif Pustnicul, a început construcția unei biserici din lemn într-un loc liniștit din pădurile Văratecului, marcând astfel înființarea Schitului de maici Văratec. Aici, rasofora Olimpiada a primit tunderea în marea schimă.
Pe măsură ce obștea creștea, biserica inițială a devenit neîncăpătoare, iar schimonahia Olimpiada a strâns fonduri pentru construirea uneia mai mari. În 1808 a fost finalizată biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului, iar în 1817, tot prin contribuția sa, s-au ridicat o biserică de lemn la cimitir, cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul, zidul de incintă și chilii pentru călugărițe.
Deși a refuzat de mai multe ori funcția de stareță, considerându-se nepregătită, în 1822 a acceptat să conducă mănăstirea, care ajunsese la peste 300 de călugărițe. După moartea Cuviosului Iosif, în 1828, s-a retras din stăreție, dar în 1834 a fost aleasă din nou și a rămas în această slujire până la trecerea sa la Domnul, în 1842, la vârsta de 85 de ani.
*****
Olimpia Tănase (1880-1967) a fost o femeie profund credincioasă, cu o viață dedicată rugăciunii, milosteniei și tradițiilor creștine
Născută pe 8 septembrie 1880, a crescut și a trăit în evlavie, păstrând cu sfințenie posturile, sărbătorile și datinile strămoșești. Deși nu știa carte, cunoștea pe de rost rugăciuni, tropare și psalmi, având o credință simplă, dar puternică. A fost o gospodină neîntrecută, crescând opt copii și asigurându-le nu doar hrana și îmbrăcămintea, ci și o educație morală bazată pe frică de Dumnezeu și respect față de semeni.
Milostenia a fost una dintre virtuțile ei principale, primind cu dragoste pe oricine avea nevoie de ajutor și oferind cu generozitate celor săraci. Pomenirile morților erau pentru ea o datorie sfântă, iar rugăciunea – o practică zilnică. Chiar și la bătrânețe, suferindă, nu lipsea de la biserică și își folosea fiecare bănuț primit pentru a aprinde lumânări Maicii Domnului.
Simțindu-și aproape sfârșitul, s-a pregătit cu post, spovedanie și împărtășanie, iar în ultimele zile și-a petrecut timpul cântând imnuri bisericești și rugându-se neîncetat. Pe 4 iulie 1967, la vârsta de 87 de ani, s-a stins liniștită, cu lumânarea aprinsă în mână și un zâmbet pe buze, lăsând în urmă o viață de sfințenie și pioșenie.(Sursa: doxologia.ro)
foto Olimpia Tănase/sursa: doxologia.ro
