Piatra-Neamț se pregătește să îmbrace haine de sărbătoare! În perioada 25–29 iunie, orașul nostru va celebra o nouă ediție a Zilelor Municipiului Piatra-Neamț, o sărbătoare dedicată comunității, tradițiilor și oamenilor care dau viață acestui loc.

Evenimentele vor debuta miercuri, 25 iunie, cu Gala Generațiilor, un moment emoționant în care vor fi premiate cuplurile care sărbătoresc nunta de aur și elevii și profesorii care au obținut performanțe remarcabile la concursurile și olimpiadele naționale. În toate cele cinci zile, programul artistic va începe de la ora 18:00, pe scena amplasată în Piața Ștefan cel Mare.

Primarul Adrian Niță: „În fiecare an, la sfârșit de iunie, Piatra-Neamț își deschide inima. O face pentru oamenii săi, pentru trecutul care ne leagă și pentru viitorul pe care îl construim împreună. Vă aștept în fiecare seară, în inima orașului, unde sărbătoarea poartă numele vostru!”

Joi, 26 iunie, vom celebra Ziua Drapelului Național printr-un concert de suflet dedicat valorilor și tradițiilor românești. Vor urca pe scenă interpreți îndrăgiți, care duc mai departe cu mândrie cântecul popular: maestrul Nicolae Botgros și Orchestra „Lăutarii” din Chișinău vor fi în centrul unui regal muzical, alături de Alexandru Brădățan, Olguța Berbec & Remus Novac, Paul Ananie, Paula Hriscu, Gabriel Dumitru, Oana Tomoiagă, Andrei Balan, Fetele din Botoșani, Laurențiu Marian, Simona Manolache Ciuntea și Ștefan Țîrdea. Atmosfera va fi completată de dansurile și momentele tradiționale prezentate de Ansamblul Folcloric „Comorile Neamțului”, într-un spectacol care îmbină armonios respectul pentru trecut cu bucuria de a fi împreună în prezent.

Vineri, 27 iunie, e seara tinerilor! Piața Ștefan cel Mare va prinde viață cu ritmuri actuale și multă energie. Pe scenă vor urca Petre Ștefan, Mira și Babasha, artiști de top ai momentului, care aduc muzică nouă și o atmosferă de festival chiar în centrul orașului.

Sâmbătă, 28 iunie, vă invităm la un concert special susținut de Dacika Symphonic, o trupă care reunește sunetul bogat al orchestrei simfonice cu ritmuri și teme din folclorul românesc. Va fi un spectacol inedit, în care tradiția și modernul se întâlnesc în cel mai armonios mod.

Duminică, 29 iunie, încheiem zilele de sărbătoare cu o seară de neuitat, alături de artiști îndrăgiți: Viorica și Ioniță & Taraful de la Clejani, Feli și Oana Radu, care vor aduce pe scenă spectacole cu multă energie și emoție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.