Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta, București în colaborare cu
Institutul National de Sănătate Publică şi Fundația “Centrul pentru Politici și
Servicii de Sănătate au demarat în județul Neamț activitatea de depistare activă a
cazurilor de tuberculoză cu sprijinul carvanei mobile.
Proiectul “SCREENING TB – Organizarea programului de depistare precoce
a tuberculozei la populația vulnerabilă” se va derula în perioada mai- iunie 2025,
în 19 comune şi oraşe mici din județ: Tazlău, Roznov, Moldoveni, Ion Creangă,
Icusești, Valea Ursului, Oniceni, Pâncești, Gădinți, Boghicea, Petricani, Dulcești,
Bârgăoani, Văleni, Răucești, Vânători Neamț, Pipirig, Poiana Teiului și Fărcașa.
Comunitățile au fost stabilite cu sprijinul reprezentantului județean al Programului
Național de Prevenire şi Control al Tuberculozei, în funcție de incidența locală a
tuberculozei.
Caravana mobilă se deplaslează în comunitățile vizate, este dotată cu
aparatură de radiologie, teste de diagnostic rapid al tuberculozei, utilată cu rampe
pentru accesul persoanelor cu dizabilitati motorii, facilitând astfel prezența la
screening inclusiv pentru persoanele vulnerabile.
Județul Neamț a înregistrat în anul 2024 o incidență 60.6 cazuri la suta de
mii de locuitori, aflându-se în zona roşie – locul 7 la nivel national în rândul
județelor cu cei mai mulți bolnavi de tuberculoză – peste media națională care se
situează la 46 de cazuri la suta de mii de locuitori.
Serviciile gratuite oferite de caravanele Screening TB vizează lărgirea
accesului egal şi în timp util la asistență medicală de calitate acordând o atenție
deosebită grupurilor vulnerabile.2 | P a g e
Obiectivul de politica 4: O Europă mai socială şi incluzivă prin implementarea Pilonului european al drepturilor sociale
Prioritatea 1: Creşterea calității serviciilor de asistență medicală primară, comunitară, a serviciilor oferite în regim ambulatoriu şi
îmbunătățirea şi consolidarea serviciilor preventive
Obiectiv specific: ES04.11.
Titlul proiectului: SCREENING TB – Organizarea programului de depistare precoce a tuberculozei la populația vulnerabilă
COD MySMIS: 324871
În cadrul proiectului derulat până în septembrie 2028, 75.001 de persoane
din zone defavorizate aflate în toate județele țării, inclusiv în capitală vor beneficia
de serviciile medicale gratuite asigurate în acest nou proiect de screening național
al tuberculozei. De asemenea vizează acțiuni de formare pentru 501 specialişti
care pot fi implicați în prevenția şi depistarea precoce a tuberculozei, provenind
din unități publice şi cabinete de medici de familie din toate cele 8 regiuni de
dezvoltare ale României.
Proiectul în valoare de 40.355.358,78 lei este finanțat prin Programul
European de Sănătate, cofinanțat de Ministerul Sănătății.
România înregistrează anual cel mai mare număr de bolnavi de
tuberculoză din Uniunea Europeană. Cu o incidență de 46 de cazuri la suta de mii
de locuitori țara noastră face eforturi reale pentru limitarea acestei probleme de
sănătate publică. Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta derulează al doilea
program național multianual de depistare activă a tuberculozei, Screening TB, cu
ajutorul caravanelor mobile care are drept scop încadrarea în țintele propuse de
Organizația Mondială a Sănătății privind reducerea endemiei de tuberculoză până
în 2030.
Prof. Univ. Dr. Popescu Gheorghe Dragoș Dendrino
Manager Manager de proiect
Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta SCREENING TB

