În această dimineață, la ora 07:48, pompierii au fost solicitați să intervină în municipiul Piatra-Neamț pentru stingerea unui incendiu produs într-un apartament de pe strada Aleea Ulmilor.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț și IPJ.
Incendiul s-a manifestat în bucătăria unui apartament situat la al doilea etaj, la nivelul aparatului de gătit, la o oală cu mâncare. Pompierii au acționat pentru îndepărtarea oalei de pe aragaz și pentru evacuarea fumului din interiorul apartamentului.
Proprietara locuinței, o femeie de 55 de ani, a fost asistată medical de echipajul SMURD, deoarece a suferit un atac de panică.
Nu s-a impus evacuarea locatarilor din bloc.
Incendiu într-un bloc din Piatra Neamț
