Conferința de primăvară cu preoții Protopopiatului Piatra Neamț a avut loc ieri, la Parohia „Schimbarea la Față” Secu-Tașca, păstorită de părintele paroh Dănuț Gheorghiță Caia, în prezența Mitropolitului Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan, relatează doxologia.ro.
Tema conferinței – ,„Preoți și credincioși în lucrarea Evangheliei. Patriarhia Română – 100 ani’” a fost susținută de pr. Ștefan Băiceanu de la Centrul Social „Pietricica” din Piatra Neamț. După această prezentare au fost câteva luări de cuvânt pe seama temei și Înaltpreasfințitul Teofan a îndemnat participanții la o bună diseminare a vieților Sfinților Paisie și Cleopa în parohii, la pomenirea slujitorilor sfintelor altare trecuți la cele veșnice și la redactarea unor mărturii despre femei cu vieți îmbunătățite din comunitățile ecleziale, scrie pr. Bogdan Constantin Stan.
La finalul întâlnirii Părintele Mitropolit a binecuvântat lucrarea preoțească din Protopopiatul Piatra-Neamț și a întărit sprijinul pentru proiectele și inițiativele misionare și catehetice, precizează doxologia.ro.

