La data de 8 martie a.c., în jurul orei 21.20, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană s-a electrocutat în timp ce se afla în zona triajului gării din Târgu-Neamț.
Din cercetările preliminare efectuate de polițiști a reieșit că, un minor de 17 ani, din Târgu-Neamț, în timp ce se afla împreună cu alți tineri în zona triajului stației CF din Târgu-Neamț, s-ar fi urcat pe un vagon de marfă, cu intenția de a trece de cealaltă parte a liniei ferate, electorcutându-se.
Acesta au fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital în vederea primirii de îngrijiri medicale de specialitate.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii, cu exactitate, a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul în cauză.