Pompierii au amendat un agent economic din Gîrcina și au dispus oprirea funcționării, în urma unui control de fond anual. Potrivit surselor viatanemteana.info, este vorba despre pensiunea Bălan, pe vremuri mândria comunei, care a aprținut fostei primărite Aurora Bălan, deși comunicatul ISU nu a făcut public numele agentului economic.
INFORMARE ISU NEAMȚ
Conform planificărilor, în perioada 28 – 31.01.2025, cadre ale Inspecției de prevenire au executat controlul de fond anual la UAT Gârcina. În această perioadă, pe lângă instituțiile publice (școală, biserici, SVSU, primărie, dispensar etc.) au fost verificate, din punct de vedere al respectării măsurilor de apărare împotriva incendiilor și al protecției civile, o serie de operatori economici de pe raza UAT Gârcina.
În urma verificărilor, s-a dispus oprirea funcționării unui spațiu cu destinație de turism din satul Gârcina. În consecință, conform prevederilor Art. 45, pct. VI din Legea nr. 307/12.06.2006, cu modificările ulterioare, coroborat cu Art.3, alin. 1, lit. e) din HGR nr. 915/3.11.2015, a fost aplicată o sancțiune contravențională cu amendă în cuantum de 30 000 lei și sancțiunea complementară de oprire a funcționării și de sigilare a spațiului, până la obținerea autorizației de securitate la incendiu.
Reamintim că oprirea funcționării sau utilizării construcțiilor se face doar pentru construcțiile din categoriile comerț, cultură sau turism care se regăsesc în situațiile prevăzute de articolele 2 și 3 din HGR 915/2015.
Facem precizarea că inexistența autorizației de securitate la incendiu nu conduce în mod automat la oprirea funcționării, acest lucru făcându-se doar atunci când se încalcă grav cerința de securitate la incendiu în condițiile criteriilor stabilite în HGR 915/2015.

