Divinitatea din generaţia sfinţilor-moşi care a preluat numele şi data de celebrare a Sfântului Nicolae din Calendarul creştin (6 decembrie) este numită în Calendarul popular Sânnicoară (Transilvania), Moş Nicolae (Muntenia), relatează culturaneamt.ro.
Sfântul Nicolae a fost un personaj real: episcop din Myra, mort probabil în anul 342, apărător al dreptei credinţe în Iisus.
În tradiţiile româneşti are însă şi unele atribuţii străine unui sfânt: apare pe un cal alb, aluzie la prima zăpadă care cade în luna decembrie; păzeşte Soarele care încearcă să se refugieze pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină şi căldură; este iscoadă a diavolului; stăpâneşte apele, fiind patron al corăbierilor pe care îi salvează de la înec; apără soldaţii în război, motiv pentru care aceştia îl invocă în timpul luptelor; ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace la măritat; aduce cadouri copiilor în noaptea de 5/6 decembrie şi îi pedepseşte când sunt leneşi şi neascultători.
De ziua lui se fac vrăji, farmece şi pronosticuri meteorologice, se pun crenguţe de pomi fructiferi (măr, păr, cireş, prun) în apă, la căldura camerei, pentru a fi înflorite la Anul Nou, când se aprecia rodul livezilor şi erau folosite ca sorcovă.
Sărbătoarea de pe 6 decembrie prefigura victoria binelui asupra răului, a luminii asupra întunericului: „la Sf. Nicolae se întoarce noaptea la ziuă cu cât se suceşte puiu-n găoace”, spune o zicală musceleană.
În comparaţie cu alţi sfinţi creştini, Moş Nicolae are mare trecere pe lângă Dumnezeu: când se deschide Cerul la miezul nopţii de Crăciun, el ar fi văzut stând la masa împărătească chiar lângă Dumnezeu.
Ziua de 6 decembrie încheie ciclul sărbătorilor şi obiceiurilor dedicate lupului şi Anului Nou dacic: Filipii de Toamnă, Filipul cel Şchiop, Ovidenia, Noaptea Strigoilor, Sântandrei sau Moş Andrei.(Articol preluat din culturaneamt.ro)
