Femeile însărcinate, persoanele aflate în dializă (sunt incluse și alte boli), persoanele cu dizabilități, vor fi luate în evidență de către Direcția de Sănătate Publică Neamț, astfel încât, în situația avertizărilor meteo cod galben și cod roșu să poată fi transportate preventiv la spitale, este decizia Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Neamț, care a aprobat programul de măsuri pentru iarna 2024-2025.
Deasemenea, sunt prevăzute deblocarea şi punerea la adăpost, în cel mai scurt timp, a persoanelor blocate pe drumurile publice, mai ales în zonele muntoase/izolate. Punerea în aplicare a Procedurii pentru prevenirea deceselor prin hipotermie a persoanelor fără adăpost şi a celor din spaţii neîncălzite.
Ce instituții ale statului răspund pentru fiecare prevenție/intervenție, în programul de mai jos.
PROGRAMUL DE MĂSURI pentru monitorizarea și gestionarea situațiilor de urgență specifice sezonului rece în iarna 2024-2025
- Pentru membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă
- Asigurarea personalului pentru completarea Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, în faza „portocaliu”/„roşu”.
Răspund: Membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă
Termen: La solicitarea Preşedintelui Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
- Pregătirea utilajelor şi echipamentelor din dotare în scopul participării la acţiunile de intervenţie, conform Registrului de capabilităţi.
Răspund: Membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă
Termen: Perioada manifestării fenomenului
- Actualizarea situaţiei cu femeile gravide în ultimul trimestru de sarcină, a persoanelor care urmează tratament de dializă sau pentru alte afecţiuni, precum şi organizarea transportului preventiv al acestora către unităţile sanitare abilitate, la primirea Avertizărilor meteo de căderi masive de zăpadă, „Cod portocaliu” şi „Cod roşu”.
Răspund: Direcția de Sănătate publică.
Termen: 15.11.2024
- Transmiterea evidenței persoanelor cu dizabilități din județul Neamț către Secretariatul Tehnic Permanent al CJSU pentru a fi valorificată în situația apariției necesității evacuării de persoane.
Răspund: Consiliul Județean Neamț prin DGASPC
Termen: 15.11.2024
Inspectoratul de Poliţie al judeţului Neamţ va acţiona pentru:
- prevenirea producerii evenimentelor rutiere pe sectoarele de drum afectate de fenomene meteorologice, prin intensificarea patrulării cu echipaje de poliţie rutieră/ordine publică;
- constituirea de filtre, în zonele care pot deveni periculoase din punct de vedere al siguranţei şi fluenţei traficului rutier (pante, rampe, debleuri şi curbe deosebit de periculoase, etc.), ce vor acţiona pentru reducerea vitezei de deplasare a autovehiculelor, verificarea dotării acestora cu anvelope de iarnă, respectiv sancţionarea conducătorilor auto care nu respectă regulile privind circulaţia în condiţii de iarnă;
- participarea la acţiuni de căutare şi salvare a persoanelor;
- realizarea unei cooperări permanente cu administratorii drumurilor publice pentru menţinerea în condiţii corespunzătoare a arterelor de circulaţie pe timpul manifestării fenomenelor meteorologice, verificarea modului de acţiune al utilajelor de deszăpezire şi după caz, aplicarea măsurilor de restricţionare sau închidere a traficului rutier.
Răspund: Inspectorul şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ.
Termen: Perioada manifestării fenomenelor periculoase.
- Intervenţia cu maximă celeritate pentru deblocarea şi punerea la adăpost, în cel mai scurt timp, a persoanelor blocate pe drumurile publice, mai ales în zonele muntoase/izolate. Punerea în aplicare a Procedurii pentru prevenirea deceselor prin hipotermie a persoanelor fără adăpost şi a celor din spaţii neîncălzite.
Răspund:
-Inspectorul şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ;
-Şeful Secţiei de Drumuri Naţionale Piatra Neamţ a CNAIR;
-Inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de
-Urgenţă „Petrodava” al Judeţului Neamţ;
-Director al Serviciului Salvamont Neamţ.
-Termen: Perioada manifestării fenomenelor periculoase.
- Serviciul de Ambulanţă va asigura capacitatea corespunzătoare de intervenţie, respectiv o va suplimenta în raport de evoluţia situaţiei operative şi va lua măsuri pentru:
- temporizarea solicitărilor de transport pentru externare la domiciliu, până la încetarea avertizărilor meteorologice;
- transportarea, din timp, la unităţile sanitare din teritoriu şi internarea acestora la secţiile de specialitate, a pacienţilor dializaţi şi a femeilor însărcinate care, din cauza fenomenelor meteorologice, riscă să rămână blocaţi în zonele izolate;
- patrularea echipajelor, după finalizarea cazurilor şi până la revenirea la bază, în zonele cunoscute ca fiind frecventate de persoanele fără adăpost, pentru identificarea acestora şi transportul la centrele de cazare temporară;
- monitorizarea şi temporizarea transferurilor interclinice până în momentul în care transferul se poate efectua în condiţii maxime de siguranţă; la pacienţii critici, la care nu este posibilă temporizarea şi este obligatoriu transferul către un centru de nivel superior, se va anunţa Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, în vederea organizării în siguranţă a transferului.
Răspund: Managerul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Neamţ
Termen: Perioada manifestării fenomenelor periculoase.
- Pentru Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă
- Președinții C.L.S.U. al localităților Piatra Neamț, Roman, Târgu Neamț, Roznov și Bicaz vor asigura actualizarea Listei cu spaţiile de cazare amenajate pentru persoanele fără adăpost și le vor transmite la Secretariatul Tehnic Permanent al C.J.S.U. (I.S.U. Neamț) până la data de 15.11.2024.
- Pe întreaga perioadă a avertizărilor meteorologice COD PORTOCALIU şi COD ROŞU, preşedintele Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, va dispune următoarele măsuri:
- Instituirea serviciului de permanenţă la sediul primăriei, conform prevederilor Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 736/22.07.2005;
- Atenţionarea populaţiei din zonele vulnerabile;
- Atenţionarea populaţiei pentru evitarea deplasărilor pe acele drumuri care prezintă risc de înzăpezire şi se impune a fi închise;
- Afişarea mesajelor de atenţionare/avertizare în locuri publice şi în funcţie de posibilităţi, transmiterea pe canalul „info” al societăţilor de cablu;
- Monitorizarea situaţiei privind starea căilor de comunicaţii (rutiere, feroviare, portuare), infrastructura de transport energie şi de comunicaţii, cursurile de apă, funcţionarea instalaţiilor speciale ale operatorilor sursă de risc, depunerile de gheaţă pe infrastructura de transport/distribuţie energie electrică şi comunicaţii;
- Prealarmarea personalului, verificarea tehnicii şi a stocurilor de materiale necesare acţiunilor de deszăpezire;
- Pregătirea pentru intervenţie a S.V.S.U şi a utilajelor/mijloacelor avute la dispoziţie pe plan local;
- Punerea în aplicare a „Planurilor operative proprii de acţiune pe timpul iernii” pentru asigurarea circulaţiei pe drumurile din administrare, la apariţia poleiului şi/sau a căderilor de zăpadă, cu accent pe menţinerea viabilităţii acestora prin patrularea cu utilaje şi prin combaterea poleiului;
- Solicitarea prin „112” a intervenţiei operative pentru combaterea poleiului/înzăpezirii drumurilor naţionale şi judeţene, precum şi a celei a structurilor M.A.I. pentru limitarea şi înlăturarea efectelor situaţiilor de urgenţă, acolo unde situaţia o impune;
- Constituirea la nivelul fiecărei localităţi de spaţii speciale pentru cazarea persoanelor fără adăpost pe perioada manifestării fenomenelor meteorologice specifice iernii – temperaturi scăzute, ger.
- Asigurarea spaţiilor în care poate fi asigurată cazarea şi hrănirea persoanelor blocate în trafic sau afectate de fenomenele meteorologice periculoase;
- Sprijinirea intervenţiei pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă;
- Asigurarea măsurilor necesare pentru punerea în aplicare a Procedurii pentru prevenirea deceselor prin hipotermie a persoanelor fără adăpost şi a celor din spaţii neîncălzite;
- Întocmirea şi transmiterea de rapoarte operative cu privire la orice situaţie de urgenţă produsă, la Dispeceratul I.S.U. ,,Petrodava’’ al judeţului Neamţ. Pentru operativitate, mai întâi se informează telefonic Dispeceratul I.S.U. Neamţ, în cel mai scurt timp, inclusiv prin utilizarea numărului unic de urgenţă „112”, cu privire la efectele fenomenelor meteorologice periculoase, ulterior urmând să fie întocmite şi transmise rapoartele operative.
- Pentru Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă Poiana Teiului, Farcaşa şi Borca, în vederea diminuării potenţialelor efecte negative ale fenomenului de zăpor pe râul Bistriţa
- Asigurarea permanenţei la nivelul primăriilor.
Răspund: Primarii comunelor Poiana Teiului, Farcaşa şi Borca
Termen: Perioada manifestării fenomenului de zăpor.
- Urmărirea evoluţiei fenomenului de zăpor şi informarea zilnică, la manifestarea fenomenului, în scris, până la orele 10.00, a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ şi a Sistemului de Gospodărire a Apelor Neamţ şi telefonic la orele 04.30, 13.30 şi 18.00.
Răspund: Primarii comunelor Poiana Teiului, Farcaşa, Borca şi personalul de permanenţă
Termen: Perioada manifestării fenomenului de zăpor.
- Pregătirea echipelor de alarmare pentru a fi în măsură să introducă, din dispoziţia primarului, în orice moment, semnalul „ALARMĂ LA DEZASTRE” pe teritoriul comunelor.
Răspund: Primarii comunelor Poiana Teiului, Farcaşa şi Borca.
Termen: Perioada manifestării fenomenului de zăpor.
- Executarea de exerciţii de alarmare publică în comunele Poiana Teiului, Farcaşa şi Borca pentru pregătirea populaţiei şi a comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă în cazul producerii de inundaţii, ca urmare a blocării albiei râului Bistriţa, din cauza manifestării fenomenului de zăpor.
Răspund: Inspectorul şef al „Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ”;
Directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Neamţ;
Primarii Comunelor şi şefii S.V.S.U. Poiana Teiului, Farcaşa şi Borca.
Termen: 20.12.2024
- Pregătirea a două detaşamente de intervenţie, formate din câte 20 de militari, pentru sprijinirea acţiunilor de evacuare şi a celor de recuperare şi reabilitare în situaţia producerii de inundaţii.
Răspund: Inspectorul şef al „Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ”;
Termen: 30.11.2024
- Verificarea potabilităţii apei din fântânile aflate în zona de influenţă a fenomenului de zăpor, având în vedere fenomenul de infiltraţii.
Răspund: Directorul D.S.P. Neamţ
Termen: la apariţia infiltraţiilor în fântâni.
- Evacuarea apei din fântâni şi subsoluri în situaţia producerii de inundaţii prin revărsare.
Răspund: Inspectorul şef al „Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ”;
Şefii SVSU din comunele Poiana Teiului, Farcaşa şi Borca.
Termen: la nevoie.
- Exploatarea acumulării Topoliceni, conform Protocolului încheiat între S.C. Hidroelectrica S.A – Sucursala Hidrocentrale „Bistriţa” şi A.B.A. „SIRET” Bacău.
Răspund: Directorul S.H. „Bistriţa” Piatra Neamţ;
Directorul S.G.A. Neamţ.
Termen: Perioada manifestării fenomenului.
- Informarea cetăţenilor asupra pericolului producerii de inundaţii şi asupra măsurilor de protecţie stabilite de autoritatea locală.
Răspund: Primarii comunelor Poiana Teiului, Farcaşa şi Borca.
Termen: Perioada manifestării fenomenului.
- Supravegherea cursului râului Bistriţa şi organizarea fluxului informaţional, stabilirea pragurilor de avertizare, a modului de declanşare a stării de alertă, stabilirea situaţiei de pericol şi a măsurilor excepţionale ce decurg din această situaţie. Întocmirea în acest sens a unui program de măsuri preventiv-operative.
Răspund: Directorul S.G.A. Neamţ;
Inspectorul şef al „Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ”
Termen: 30.11.2024