Marți, 29 octombrie, a avut loc prima ședință de lucru a Consiliului Local al Municipiului Piatra-Neamț în formula stabilită cu o zi înainte, în cadrul ceremoniei de constituire. La întrunirea desfășurată în sala mare din sediul primăriei au participat cei 20 de aleși care au depus deja jurământul în ședința de constituire, precum și primarul Vasile-Adrian Niță.
La începutul ședinței de astăzi, legislativul pietrean a fost completat cu încă un consilier, Iacob Mihaela, care a depus jurământul de învestitură. Ulterior, consilierii au stabilit, prin vot, ca președinte de ședință pentru următoarele trei luni să fie Cristian Mihalcea.
Tot în ședința de astăzi, aleșii au decis, prin vot secret, componența comisiilor de specialitate ale Consiliului Local:
Comisia nr. 1 („activități economico-financiare, studii, prognoze economico-sociale, finanțe și administrarea domeniului public și privat al municipiului”):
– MIHALCEA CRISTIAN
– CHIHAI CARMEN
– IACOB VASILE MANUEL
– DOLHESCU CARMEN
– ENACHE CIPRIAN
Comisia nr. 2 („amenajarea teritoriului și urbanism, protecția mediului”):
– SAUCIUC CRISTIAN
– LUNGU LIVIU-VASILE
– DULAMĂ LAURENȚIU-CRISTIAN
– TEODORESCU CONSTANTIN
– ASANDEI CONSTANTIN-ALEXANDRU
Comisia nr. 3 („servicii publice, comerț, turism, proiecte, programe cu finanțare externă, cooperare interinstituțională pe plan intern și extern, înfrățiri cu unități administrativ-teritoriale din alte țări):
– SAUCIUC CRISTIAN
– IACOB MIHAELA
– PANAITE VASILE
– VORNICU ȘTEFAN
– ONICIUC GRIGORUȚĂ
Comisia nr. 4 („activități social-culturale, învățământ, sănătate, familie, muncă, protecție socială, protecție copii, tineret și sport”):
– VÎRLAN-CIOBANU GEORGETA LUMINIȚA
– MAHU BOGDAN HORAȚIU
– TOMA VLĂDUȚ VASILE
– HARBUZ LIVIU
– ONICIUC GRIGORUȚĂ
Comisia nr. 5 („administrație publică locală, juridică și disciplină”):
– CHITIC DRAGOȘ VICTOR
– LUNGU LIVIU-VASILE
– IACOB VASILE MANUEL
– APOPEI MARIUS VASILE
– BACIU VALENTINA