Daniel Vasilică Harpa începe astăzi, oficial, primul său mandat în funcția de președinte al Consiliului Județean Neamț, în urma votului pe care i l-au dat nemțenii pe 9 iunie 2024.
Este știut faptul că schimbarea președintelui provoacă inevitabile foieli în rândul unor angajați, unii- favoriți ai foștilor președinți, alții simțindu-se amenințați prin lipsa protecției noii conduceri.
După jurământul depus vineri, în sala mare a Palatului Administrativ Neamț, noul președinte a declarat:
”Vreau să vă asigur că, în cadrul Consiliului Județean, nu voi ține cont nici de prietenii, nici de dușmănii, și aici mă refer la colegii mei consilieri județeni. La fel vreau să asigur colegii din Consiliul Județean, aparatul de specialitate, că nu am venit aici nici să fac, eu știu, curățenie cum spun unii sau alții, nu am venit aici să mă răzbun, nici să fac alte lucruri care nu sunt la locul lor. Cred că mă știți cu toții, sunt un om credincios, un om care înțeleg problemele colegilor și ale tuturor nemțenilor, dar totul este până la respectarea legii și până la respectul reciproc”.
Daniel Harpa:
”Vă mulțumesc pentru susținerea acordată, prin a vă mulțumi pentru înțelegere, în primul și în primul rând, și iată că astăzi, cu răbdare, cu muncă, cu înțelepciune și cu ajutorul bunului Dumnezeu am ajuns să depunem jurământul de credință în fața părinților (n.r. la preoții din sală se referea), în fața dumneavoastră. Sigur urmează 4 ani de proiecte, 4 ani de muncă în cadrul Consiliului Județean și în cadrul județului Neamț. Începând de astăzi vreau să vă asigur că voi fi președintele Consiliului Județean pentru tot ceea ce înseamnă județul Neamț, pentru toți cetățenii județului Neamț și pentru toți primarii județului Neamț, indiferent de culoarea politică(…). Încă o dată, vă mulțumesc pentru tot, mulțumesc echipei mele care m-a susținut, mulțumesc familiei mele și vă garantez că în următoare voi fi deschis, în primul și în primul rând, la tot ceea ce înseamnă mass-media în județul Neamț, voi organiza după ce voi avea consultări cu domnii și doamnele consilieri județeni și cu liderii de la cele două partide politice care sunt în Consiliul Județean și voi face tot posibilul cu ajutorul dumneavoastră, cei din mass-media, să aducem în județul Neamț informațiile necesare pentru cei care ne-au acordat încredere și care au fost și vor fi alături de noi, repet, indiferent de culoarea politică. Doamne ajută! Mulțumim frumos! Să dea Dumnezeu să avem 4 ani numai de realizări, că restul vom discuta în perioada următoare! Doamne ajută!”,