Membrii Biroului Executiv al Organizației Pensionarilor Social Democrați (OPSD) Neamț și ai Biroului OPSD Piatra Neamț au participat, în sistem videoconferință la întrunirea pensionarilor PSD din țară, alături de secretarul general al PSD- Paul Stănescu, președintele OPSD- Ion Popa, și Rovana Plumb, europarlamentar PSD.
”Prezența lor a subliniat importanța pe care o acordăm vocii pensionarilor în cadrul partidului și în societatea noastră. Această adunare a fost cu adevărat specială, aducând împreună toate organizațiile de pensionari din întreaga țară pentru un schimb de idei și experiențe”, a declarat președintele organizației PSD Piatra Neamț, Vasile Adrian Niță.
A fost o oportunitate excelentă de a analiza activitățile seniorilor și de a ne pregăti pentru viitoarele alegeri europarlamentare și locale. Discuțiile au fost fructuoase, pline de idei constructive și strategii de implicare activă în viața politică și administrație.
”Împreună, suntem mai puternici și mai determinați să contribuim la dezvoltarea unei societăți în care fiecare voce contează. Să rămânem uniți în eforturile noastre de a construi un viitor mai bun pentru toți cetățenii, indiferent de vârstă! Mulțumim tuturor participanților pentru energie, dedicare și pentru dialogul constructiv. Împreună, facem diferența!”