Conducerea Partidului Umanist Social Liberal a anunțat susținerea pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Neamț a lui Daniel Harpa, liderul PSD Neamț și primarul orașului Târgu Neamț. Oficial, susținerea a fost făcută public vineri, în conferința de alegeri a Partidului Umanist Social Liberal(PUSL), de către președintele executiv al Partidului Cristian Popescu Piedone, euro-parlamentara Maria Grapini și deputata Grațiela Gavirlescu.
”Trebuie să ne naștem cu dorința de a ajuta. Cred cu tărie acest lucru și cred în alianța cu PSD, în acest proiect comun. Singurul meu crez este „împreună, pentru oameni. Pentru o viață mai bună pentru oameni”, a declarat euro-parlamentarul PUSL Maria Grapini.
Dincolo de partid, stă omul. Iar omul Piedone mă susține pe mine, omul Daniel Harpa, pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Neamț. Vă asigur pe dvs și pe colegii dvs din PUSL de respectul și prietenia noastră, a social-democraților nemțeni!, a declarat Daniel Harpa, președintele PSD Neamț.
”Avem multe de făcut împreună, trebuie să schimbăm multe lucruri. Dar vă propun ceva: să respectăm legea nescrisă a continuității! Proiectele bune trebuie să continue, indiferent de culoarea politică. Pentru oameni! Avem, aici, multe astfel de proiecte, începute împreună cu partenerii noștri politici din PSD și, cu siguranță, le vom continua, împreună cu Daniel Harpa, viitorul președinte al Consiliului Județean! Îmi doresc ca PUSL, în acest an, să își mărească portofoliul de aleși locali și, astfel, fiecare nemțean să poată vedea ce înseamnă administrație locală făcută cu demnitate, onoare și curaj!”, a declarat deputatul PUSL Grațiela Gavrilescu.
PUSL a susținut în mandatul actual, în Consiliul Județean Neamț, proiectele propuse de PSD, alături de Pro-România. În cadrul conferinței, Laurențiu Amedeo Dulamă a fost reales președinte al PUSL.