Șeful PNL Neamț, chemat la decență de președintele PSD Neamț: ”Se descalifică(..)Mă jignește la orice emisiune la care participă”

0

Într-o vreme părea că PNL încetase ostilitățile inutile către PSD sau atacurile de dragul de-a vorbi, mai ales de când Ionel Arsene, fostul șef PSD Neamț câștigase funcția de președinte al Consiliului Județean iar șeful PNL Neamț, George Lazăr, s-a dus personal să-l salute (foto jos), într-o lungă reverență pe care Arsene, la vremea aceea, părea că nici n-o vede. Noi am fi spus că poate fi un gest de eleganță a președintelui PNL, însă tocmai colegii săi au spus că numai eleganță nu a fost, pentru că evenimentul s-a desfășurat fix la depunerea jurământului în Consiliul Județean, iar George Lazăr nu avea ce căuta acolo.

Într-o luptă contra-cronometreu, șeful PNL Neamț și-a început atacul asupra noului președinte al PSD, Daniel Harpa, unul dintre cei mai buni primari ai Neamțului și unul dintre cei mai echilibrați oameni politici. Daniel Harpa nu agrează nici acum după 3 mandate, faptul că pentru unii politica e… știți dumneavoastră, și a dat un răspuns elegant președintelui PNL:

De când am preluat conducerea PSD NEAMT, am cerut colegilor mei ca la orice apariție în presă să vorbească despre partidul nostru și proiectele noastre și să abordăm deschis și asumat problemele reale ale județului, fără a jigni adversarii politici. Personal, oriunde am fost invitat, am respectat această regulă de bun simț. Nu există nicio emisiune în care eu am jignit sau atacat pe cineva. Mai mult, am susținut întotdeauna ideea de dialog și găsirea soluțiilor comune pentru a îmbunătăți viața nemțenilor.

În toată această perioadă, dar mai ales în ultima lună, președintele PNL, George Lazăr, atacă PSD și mă jignește la orice emisiune la care participă, folosind un limbaj care nu face cinste unui lider politic. Toate acestea, în timp ce partidul său umblă cu căciula în mână pe la ușile PSD pentru a se salva, să nu ajungă pe locul 3 în anul electoral 2024.

Îl provoc pe domnul secretar de stat de la Ministerul Energiei, George Lazăr, să nu mai pomenească numele meu sau ”PSD” timp de o lună și să vorbească despre activitatea sa de demnitar plătit din bani publici.

Mă întreb… de câte ori se duce la birou, de vreme ce dânsul este zilnic prezent în studiourile presei nemțene?! Oare indemnizația pe care o încasează este în concordanță cu numărul de minute pe care-l petrece la Ministerul Energiei?!

Pentru toate aceste lucruri, eu, omul Daniel Harpa, președintele PSD Neamț și primarul orașului Târgu-Neamț, dar și colegii mei din partid, nu vom mai pronunța, public, numele “George Lazăr” și nu vom dialoga sau colabora cu acest personaj care se descalifică prin jignirile repetate și agresivitatea cu care atacă Partidul Social Democrat.

Noi vom continua să vorbim pentru oameni, să căutăm soluții pentru o viață de calitate în Neamț și să vorbim despre noi și oferta noastră electorală.

Sunt oameni decenți în PNL, aleși locali cu rezultate bune, și cu aceștia vom continua să discutăm și să colaborăm.

Închei prin a mai face un apel la #decență și la o competiție electorală #corectă, bazată pe respect. Vă mulțumesc pentru înțelegere și sper ca mesajul meu să fie înțeles corect!”.