Luni, 18 decembrie, la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” Tazlău din județul Neamț, a avut loc recepția lucrărilor de restaurare a ansamblului monahal nemțean. La eveniment au participat oficialitățile locale, reprezentanții firmelor care au reabilitat complexul monahal, precum și obștea monahală care viețuiește în cadrul mănăstirii, informează Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.
Restaurarea propriu-zisă a presupus consolidarea și protejarea a cinci clădiri monument istoric ce fac parte din Ansamblul Mănăstirii Tazlău, și anume: Biserica „Nașterea Maicii Domnului”, Casa Domnească, Turnul Clopotniță, Turnul de apărare și Zidul de incintă. Acestea au fost finanțate prin Programul Operațional Regional 2014-2020.
În urma finalizării lucrărilor de restaurare, moaștele Sfântului Chiriac de la Tazlău vor fi așezate spre închinare în interiorul locașului de cult.
Pe acelaşi subiect: 9 septembrie, sărbătoare ortodoxă: Sfântul Chiriac de la Tazlău
Fondurile au fost obţinute de fostul preşedinte CJ, Ionel Arsene
Reabilitarea ansamblului mănăstiresc era mai mult necesară, iar procesul a început în martie 2014, când IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei, s-a întîlnit cu preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Culiţă Tărîţă, întîlnire în care a fost abordat subiectul Mănăstirii Tazlău, a cărei restaurare „costă foarte mulţi bani„, a spus şeful CJ Neamţ. Atunci a fost luată decizia ca mănăstirea să treacă la Consiliul Judeţean pentru a fi făcute demersurile necesare.
Demersurile au făcute astfel că pe 7 noiembrie 2017, în timpul mandatului Ionel Arsene, s-a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Restaurarea și valorificarea turistică și culturală a Ansamblului Mănăstirii Tazlău, județul Neamț“, în cadrul Priorității de Investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural, axa prioritară 5, POR 2014 – 2020, anunțau atunci reprezentanții Consiliului Județean Neamț. Valoarea proiectului este de 21.770.454,67 lei.
Biserica Mănăstirii Tazlău, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, a fost ctitorită de domnitorul Ștefan cel Mare în 1497, pe locul unei biserici de lemn din timpul domnitorului Alexandru cel Bun, bunicul său.

