Pe 16 mai 1980 la vila de creatie a scriitorilor de la Palatul Mogosoaia, moare Marin Preda, autorul unor creaţii literare monumentale.
La 5 august 1922, in comuna Silistea-Gumesti, plasa Balaci, judetul Teleorman, se naste Marin Preda, fiu al lui Tudor Calarasu, ”de profesie plugar”, si al Joitei Preda. Copilul va purta numele mamei, intrucat parintii nu incheiasera o casatorie legala, numai astfel Joita Preda putea primi pensie in continuare ca vaduva de razboi. Joita venea cu doua fete din prima casatorie: Maria si Mita (Tita). Tudor Calarasu avea si el trei baieti cu prima sotie care-i murise. Copilul Marin Preda isi petrece copilaria in aceasta familie numeroasa care – in ciuda celor doua loturi de pamant ”primite la improprietarire” – nu este lipsita de griji.
In septembrie 1929, invatatorul Ionel Teodorescu il inscrie pe Marin Preda in clasa I, insa tatal, care si-a dat copiii la scoala numai la virsta de 8 ani, nu-l lasa sa frecventeze. Anul urmator este reinscris in clasa I, la Scoala primara din satul natal. Dar, ca in orice familie de la tara, copilul participa si la treburile gospodaresti (pazitul vitelor, munca la camp), ceea ce face ca in primele clase sa absenteze adesea de la scoala. Dar treptat-treptat, se dovedeste printre elevii cei mai buni din seria sa, obtinand premiul cu coronita (scena evocata in Morometii).
Anul 1933 – 1934 (clasa a IV-a) este unul dintre cei mai grei din viata scolarului: tatal nu-i mai poate cumpara carti si se imbolnaveste de malarie. Invatatorul ii arata multa bunavointa, il ajuta sa termine anul scolar si-i imprumuta carti. Cand nu gaseste carti noi in sat, merge sa imprumute in comunele vecine: ”Cum adica – exclamase odata tatal surprins – sa faci treizeci de kilometri pana la Recea, dupa o carte, domnule?! Dar ce, e aurita? Si sa-l fi pus la o treaba mai mica decat asta, ar fi iesit galagie mare…”. Cu rugaminti repetate si insistente, obtine de la mama sa promisiunea ca il va convinge pe tatal sau sa-l dea la ”scoala de invatatori”.
Intre 1934 – 1937 urmeaza clasele V – VII, avandu-l ca invatator pe Ion Georgescu din Balaci, un sat vecin. Dascalul isi va reaminti la batranete ca elevul Marin Preda ”era un visator in clasa”, dar ”se descurca bine, la scris”, la o tema data despre Unirea Principatelor facand o ”lucrare senzationala”.
Termina clasa a VII-a cu media generala 9,78. Examenul pentru obtinerea certificatului de absolvire a sapte clase il sustine la Scoala de centru din Ciolanesti (o comuna la zece kilometri distanta de Silistea-Gumesti). La 18 iunie i se elibereaza certificatul nr. 71 de absolvire a sapte clase primare, cu media generala pe obiecte 9,15.
In 1937, evitand Scoala Normala din Turnu-Magurele (pe atunci, resedinta judetului Teleorman), unde taxele erau prea mari, se prezinta la Scoala Normala din Campulung-Muscel, dar este respins la vizita medicala din cauza miopiei. Tatal intentioneaza acum sa-l dea la o scoala de meserii. Intervine insa salvator librarul Constantin Paun din Mirosi, de la care elevul Marin Preda isi procura carti, si il duce la Scoala Normala din Abrud, unde reuseste la examenul de bursa cu nota 10. Se integreaza vietii de normalist internist, este multumit de profesori, se impaca bine cu colegii ardeleni si petrece vacanta de iarna a anului 1939 la un coleg din Abrud.
In toamna lui 1939 este transferat la Scoala Normala din Cristur-Odorhei, unde isi continua studiile inca un an. Ca si la Abrud, a manifestat un interes deosebit pentru istorie, romana si chiar matematici. In sedintele Societatii literare din scoala este remarcat de profesorul Justin Salantiu, care ii prezice ca ”va ajunge un mare scriitor”, in cadrul societatii scrie si citeste cateva schite. O compunere care avea ca erou chiar pe tatal sau, aleasa pentru a fi publicata in revista scolii ramane nepublicata, revista preconizata nu mai apare datorita evenimentelor dramatice care vor urma. Cei trei ani de viata transilvana vor fi evocati in ”Viata ca o prada” si in ”Cel mai iubit dintre pamanteni”. In 1940, in urma Dictatului de la Viena, elevul Preda Marin primeste o repartitie pentru o scoala similara din Bucuresti.
In ianuarie 1941 asista la tulburele evenimente ale rebeliunii legionare si ale reprimarii ei de catre Ion Antonescu. Intra in contact cu refugiatii ardeleni si se intalneste cu silistenii lui stabiliti in Bucuresti. Toate acestea vor fi evocate peste trei decenii in”Delirul” si in ”Viata ca o prada”.
La sfarsitul anului scolar 1940-1941 (urmat si cu ajutorul directorului scolii), sustine examenul de capacitate, insa datorita greutatilor materiale se hotaraste sa renunte la scoala.
In timpul verii nu mai revine in sat: ”Aveam impresia ca daca ma intorc, n-o sa mai pot pleca”. Nereusind sa publice nimic si nici sa-si gaseasca o slujba, Marin Preda o duce din ce in ce mai greu: ”Mi-e imposibil sa-mi amintesc si sa inteleg cum am putut trai, din ce surse, toata toamna si toata iarna lui ’41-’42. Doar lucruri fara legatura, nefiresti… N-aveam unde dormi, era lapovita prin tot Bucurestiul, si umblam fara oprire cu tramvaiul de la Gara de Nord la Gara de Est. Toata ziua si toata noaptea.” Uneori mai tragea la fratele sau Nila, intr-o mansarda minuscula unde”ramanea pierdut ceasuri intregi, cu coatele sub ceafa”.
In volumul colectiv de versuri ”Sarma ghimpata”, Geo Dumitrescu include poezia ”Intoarcerea fiului ratacit” de Marin Preda, dar manuscrisul volumului nu obtine viza pentru tiparire. Tot prin intermediul lui Geo Dumitrescu, Marin Preda este angajat corector la ziarul ”Timpul”, in 1941.
In aprilie 1942 debuteaza cu schita Parlitu’ in ziarul, la pagina literara ”Popasuri”, girata de Miron Radu Paraschivescu. Debutul la 20 de ani ii da incredere in scrisul sau, publicand in continuare schitele si povestirile: Strigoaica, Salcamul, Calul, Noaptea, La camp.
In septembrie paraseste postul de corector la Timpul. Pentru scurt timp este angajat functionar la Institutul de statistica. La recomandarea lui E. Lovinescu, poetul Ion Vinea il angajeaza secretar de redactie la ”Evenimentul zilei”.
Intre 1943-1945 este luat in armata, experienta descrisa in operele de mai tarziu, in romanele Viata ca o prada si Delirul. In 1945 devine corector la ziarul ”Romania libera”. In 1956 primeste Premiul de Stat pentru romanul Morometii. Un an mai tirziu, in 1957, scriitorul efectueaza o excursie in Vietnam. La intoarcere, se opreste la Beijing. In 1954 se casatoreste cu poeta Aurora Cornu. Scrisorile de dragoste trimise poetei au fost publicate postum. Au divortat in 1959. S-a recasatorit apoi cu Eta Vexler, care ulterior a emigrat in Franta la inceputul anilor 70. Cu cea de-a treia sotie, Elena, a avut doi fii: Nicolae si Alexandru. Apoi din 1952 devine redactor la revista”Viata raomaneasca”.
In 1970 – traduce in colaborare cu Nicolae Gane romanul lui Fiodor Dostoievski: Demonii. Romanul sau, Marele singuratic, primeste premiul Uniunii Scriitorilor pe anul 1971.
In 1974 este ales membru corespondent al Academiei Romane.
Apare editia a doua a romanului Marele singuratic in 1976, iar in 1977 publica Viata ca o prada, un roman autobiografic amplu care are drept tema principala cristalizarea constiintei unui artist.
In 1980, la editura pe care o conducea, publica ultimul sau roman: Cel mai iubit dintre pamanteni. O luna mai tarziu este ales deputat in Marea Adunare Nationala.
Pe 16 mai 1980 moare la vila de creatie a scriitorilor de la Palatul Mogosoaia. Fratele scriitorului, Saie, crede ca a fost asasinat de Securitate, dar probele din dosarul CNSAS roman ar fi disparut. Familia sa este convinsa ca moartea sa fulgeratoare are o legatura cu publicarea romanului Cel mai iubit dintre paminteni si a survenit in conditii oculte. (sursa:BZI Cultural)
