“Când toată opoziția din Consiliul Județean a încercat să pună piedici și să blocheze, PSD a demonstrat că se poate. Când cei care de ani de zile nu au contabilizat decât promisiuni deșarte și ură față de nemțeni, PSD a ținut cu nemțenii”, a declarat prefectul Adrian Niţă, după ce Ministerul Sănătății a anunțat lista spitalelor care vor primi finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, a anunţat că în România se vor construi 27 de spitale sau secții noi prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Pentru noul spital de la Piatra Neamţ, suma alocată este de circa 200 de milioane de euro, iar lucrările vor fi finalizate până în 2026. Acesta va fi amplasat pe terenul primit de Consiliul Județean de la comunele Girov și Garcina.
Spitalul Judeţean Neamţ este un proiect iniţiat de preşedintele Consiliului Judeţean, Ionel Arsene şi susţinut de consilierii PSD în Legislativul nemţean, într-o continuă dispută cei de la PNL şi USR.
“Dragi nemțeni, iată, mai am un mega-proiect pentru județul nostru! Regret că nu mi-au fost alături toți consilierii județeni, cu care ar trebui să fac administrație, să fac echipă pentru dezvoltarea județului și trebuie să mă zbat doar cu colegii de partid. M-au contestat liberalii, useriștii, s-au opus votului pentru studiul de prefezabilitate pentru noul spital, m-au criticat unii și alții! Iată, încă o dată, răutatea lor, ura, dușmănia pe care le au față de nemțeni, sunt în zadar!”, a declarat Ionel Arsene, după anunţul ministerului.
“Felicitări Ionel Arsene și echipei pe care o conduci!In ultimii ani, sute de milioane de euro au fost atrași pentru investiții în județul nostru. Sute de kilometri de drumuri de pământ asfaltate, constructii hidrotehnice, unități spitalicești noi, alte sute de kilometri de drumuri modernizate, obiective din patrimoniul cultural și istoric reabilitate, locuințe protejate pentru cei defavorizați de soartă, iar acum, cea mai importantă veste, a fost aprobată finanțarea pentru un spital județean nou”, a adăugat prefectul de Neamţ.