“Mon Amour” rezistă în Piatra Neamţ pentru că acest frumos nebun (cum i-au spus unii dintre apropiaţi) numit Victor Purice(directorul instituţiei), n-a dorit ca una dintre puţinele cinematografe pe care le mai are România Film să se piardă. El a fost omul care a căutat sponsori, a bătut la uşi închise, a apelat la cunoştinţe, pe scurt, a sfinţit locul. La un apel pe care Victor Purice l-a lansat prin intermediul ziarului nostru, a răspuns Vasile Panaite (printre altele, fost prefect de Neamţ şi primar de Dragomireşti). Şi ne-a spus că doreşte să se implice în acest nou proiect de renovare.

Notă: Din culisele discuţiei pe care am avut-o atunci cu Victor, reţin bucuria că cineva a răspuns apelului său, dar şi zâmbetul oarecum circumspect, urmat de răspunsul: Să vedem, au mai spus şi alţii că vor, şi … să vedem!

Acum, o parte din lucrări este gata, iar dintre cei care l-au ajutat pe directorul cinematografului în acest nou proiect, Vasile Panaite este singura persoană fizică. Cu materiale, cu forţă de muncă etc:

“N-am crezut că mai există şi alţi nebuni ca mine, să se implice cu atâta pasiune într-o lucrare! Chiar n-am crezut! Acuma să vă spun: Omul a venit, a văzut, a atacat şi a rezolvat problema! Ar fi bine dacă ar fi toţi la fel ca el! De astfel de oameni are nevoie societatea românească, de astfel de oameni avem nevoie la Piatra Neamţ!”, ne-a spus Victor Purice, care a adăugat:

” Sunt mulţumit! Desigur, mai avem şi alţi sponsori dar societăţi comerciale, asupra cărora o să ne referim mai spre final! Mai avem de lucru şi Vasile Panaite ne-a spus că vom continua împreună! Sunt mulţumit!”

Pe aceeaşi temă: Vasile Panaite, reacţie promptă şi ajutor pentru reparaţia “Cinema, Mon Amour”. Ecou la articolul din Viaţa Nemţeană