Biserica Mănăstirii Văratec, închinată Adormirii Maicii Domnului, a primit ieri dimineață, 9 octombrie 2022, veșmânt de har și binecuvântare. Slujba de resfințire și Sfânta Liturghie au fost săvârșite de un sobor de șapte ierarhi ai Bisericii , sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
“M-am alăturat credincioșilor și obștii acestui lăcaș de cult și am înalțat o rugăciune alături de soborul de ierarhi, preoți și diaconi care au resfințit biserica, cerându-I Bunului Dumnezeu să ne dea sănătate, pace sufletească, liniște în case și să ne vegheze pașii în fiecare zi a vieții.Mulțumesc, Doamne, pentru toate binecuvântările pe care le reverși peste capetele credincioșilor din județul Neamț!”, a declarat prefectul de Neamţ, Vasile Adrian Niţă.
Mănăstirea Văratec a fost întemeiată de Maica Olimpiada, născută Bălașa Herescu (1757-1842), fiica preotului Mihail de la Biserica „Sf. Nicolae Domnesc” din Iași. Ea a dobândit mai multe terenuri în Poiana Văratic și, sfătuită de starețul Paisie Velicicovschi de la Mănăstirea Neamț, a întemeiat o mică sihăstrie în acest loc, relatează basilica.ro.
Prima biserică, una de lemn, avea tot hramul „Adormirea Maicii Domnului” și a fost ctitorită de Maica Olimpiada și de duhovnicul micii ei obști, Sf. Cuv. iosif de la Văratic.
Pe 15 august în acest an, de hramul bisericii,
Pe 15 august în acest an, de hramul bisericii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a oficiat lSfânta Liturghie la hramul Mănăstirii Văratec. Ierarhul a anunțat debutul manifestărilor dedicate marcării a 210 ani de la sfințirea bisericii mari a acestui sfânt așezământ ctitorit de Stareța Olimpiada și Sf. Cuv. Iosif de la Văratec, ucenic al Sf. Cuv. Paisie de la Neamț.
„Suntem la 210 ani de când s-a făcut prima târnosire a acestei biserici, iar soborul mănăstirii, sub bagheta diriguitoare a Maicii Starețe Josefina Giosanu, dorește să marcheze acest eveniment într-un mod cu totul aparte și pe mai multe planuri: liturgic-duhovnicesc, cultural, edilitar și în alte moduri”, a anunțat Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.
„Se observă deja că întregul ansamblu al acestei chinovii s-a îmbrăcat fastuos în haina înnoirilor, iar Maica Stareță Josefina, Smereniei Mele i-a încredințat onoarea de a anunța, cu prilejul hramului de astăzi, începutul manifestărilor puse sub genericul Zilele Mănăstiri Văratec, care vor culmina în data de 9 octombrie cu slujba solemnă de sfințire a bisericii rectitorite”, a mai spus ierarhul.