Am urmărit astăzi, în cadrul unei mese rotunde, la care au participat factori de decizie de la nivel local, să deblochez o situație deloc simplă, care se înregistrează la Căminul pentru Persoane Vârstnice Roznov, a declarat în această dimineaţă, prefectul de Neamţ, Vasile Adrian Niţă.
Implicarea prefectului de Neamţ în această problemă inclusiv socială, nemaivorbind de cauza nerespectării unor hotărâri de Consiliu Local și a legislației în vigoare, vine după ce conducerea Orașului Roznov a adus această unitate de protecție socială în faza de a i se bloca activitatea, prin retragerea licenței de funcționare a furnizorului de servicii sociale.
Prefectul de Neamţ a discutat cu conducerea administrației locale, a Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Neamț și cu reprezentanți ai grupurilor consilierilor locali din Roznov de la toate formațiunile politice, despre ceea ce trebuie urgent făcut, astfel încât la ședința de Consiliu Local din această după-amiază s-a votat cadrul legal în baza căruia să își desfășoare activitatea Căminul pentru Persoane Vârstnice și să se depășească orice sincopă actuală.
“Am mizat pe maturitatea politică a celor din legislativul local și din Primărie că vor pune interesul oamenilor în fața luptelor lor politice! Eu i-am îndemnat să dea dovadă de seriozitate, pentru că lucrurile nu sunt deloc simple la această unitate socială“, a declarat prefectul Adrian Niţă.
“În acest cămin, în prezent sunt cazați 29 de beneficiari cu diverse probleme sociale și de sănătate și care riscă să ajungă în stradă, marea majoritate neavând aparținători”, a precizat şeful Executivului nemţean.