La data de 13 septembrie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au fost sesizați de un bărbat de 38 de ani, din județul Iași, despre uciderea unui câine, în pădurea din localitatea Bodești.
Echipa operativă s-a deplasat la locul sesizării, constatând existența unui exemplar canin, talie mare, femelă, ce prezenta la nivelul capului o plagă, fiind legat de un copac cu o sfoară din material textil.
În urma investigațiilor efectuate de polițiști, persoana bănuită de comiterea faptei, un bărbat de 47 de ani, din Oslobeni, a fost depistată de polițiști, fiind condus la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor.
Potrivit stirineamt.ro, bărbatul a fost observat de doi turişti din Iaşi care au auzit în pădure câinele chinuit şi au alertat Poliţia. Bărbatul a motivat că animalul i-a mâncat păsările din curte, de aceea l-a omorât, precizează sursa citată.
În baza probatoriului administrat, la data de 14 septembrie a.c., bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de uciderea animalelor cu intenție, fără drept.
Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii, cu exactitate, a situației de fapt, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț. (imagine cu caracter reprezentativ)
***
Potrivit art. 25 alin. 3, lit. a din Legea nr. 205/2004 modificată prin Legea nr. 138/2022, pedepsele pentru uciderea animalelor, cu intenție, fără drept au fost înăsprite.
Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani:
a) uciderea animalelor, cu intenție, fără drept;
b) schingiuirea animalelor;
c) organizarea de lupte între animale sau cu animale;
d) zoofilia.
În cazul constatării unei infracțiuni, instanța poate dispune pe seama proprietarului interdicția de a deține animale pe o perioadă de până la 5 ani.