Sfinții Cuvioși Simeon și Amfilohie de la Pângăraţi
Sfântul Cuvios Simeon
S-a născut la începutul secolului al XV lea, într-un sat din apropierea orașului Piatra Neamț, potrivit crestinortodox.ro. Alege să se retragă împreună cu doi ucenici în anul 1432 în pustie, la poalele muntelui “Paru”, la 5 km de Mănăstirea Bistrița. Primește de la Sfântul Voievod Ștefan cel Mare bani și ajutor să ridice o biserică în cinstea Sfântului Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Biserica va fi sfințită de Mitropolitul Teoctist I. La această slujbă a avut loc și hirotonirea întru preot a lui Simeon, devenind primul întemeietor și egumen al Mănăstirii Pangarati, ce s-a numit până în 1508 Schitul lui Simeon.
Sfințenia Cuviosului Simeon se arată și prin aceea că, după moarte, a strălucit și prin sfintele sale moaște, care au fost cinstite de Ștefan Voievod. Despre aducerea moaștelor Sfântului Simeon vorbește Ieromonahul Anastasie, în Cuvântul său despre zidirea Sfintei Mănăstiri Pângărați: “După ce s-au întors turcii și s-a potolit vrajba robiei și s-a făcut pace, atunci a trimis Ștefan Voievod și i-a adus sfintele lui moaște într-o raclă cinstită și le ținea în vistieria sa cu cinste. Apoi, luând o parte din sfintele lui moaște, le-a oprit pentru blagoslovenie și cu aromate cu bune miresme și cu tămâie le tămâia totdeauna spre credința și buna întărire a dreptei-credințe a domniei sale, iar mai vârtos pentru dragostea și căldura duhovnicească ce avea mai-nainte către dânsul; iar rămășița sfintelor lui moaște cu cuviință sfințită și cu cinste le-a îngropat în cetatea Socevei”.
Din cauza invaziei otomane, Cuviosul Simeon este nevoit să plece în Transilvania. Se stabilește la Mănăstirea Casiva, unde va avea loc și trecerea sa la cele veșnice (anul 1476).
Sfântul Cuvios Amfilohie de la Pângăraţi
S-a născut în anul 1487. A intrat în obștea de la Pângăraţi de tânăr. Va ajunge să conducă obștea mănăstirii vreme de 56 de ani. În urma unei descoperiri dumnezeiești, domnitorul Alexandru Lăpușneanu zidește la Pângăraţi o nouă biserică, în locul celei vechi de lemn, care fusese arsă de turci.
Despre el vorbește leromonahul Anastasie de la Mănăstirea Moldovița, care l-a cunoscut personal: “Din copilăria sa s-a nevoit în viața călugărească, fiind mărturisit de toți pentru faptele lui cele bune. Și până la bătrânețe bine și-a ocârmuit viața sa; în foame și în sete, în răbdare și întru osteneale, întru toată nevoința duhovnicească. Și sfârșitul vieții sale bine au săvârșit: că a dat țărna țărnei și s-a dus în calea cea lungă a părinților, luându-și plata ostenelilor sale de la Dreptul Judecător și cu cinste fiind îngropat de ucenicii săi”.
Cunoscând vremea trecerii la cele veșnice, Sfântul Amfilohie se retrage în anul 1566 la Mănăstirea Moldovița, unde se va mai osteni timp de patru ani.
