Înainte de fixarea unei ordini temporale lumeşti, civile, părinţii de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea au stabilit ca anul bisericesc să înceapă la 1 septembrie. Considerentul dumnezeieștilor părinţi a fost legat de un amănunt biblic – începutul activităţii de propovăduire a Evangheliei de către Mântuitorul s-a făcut la începutul lunii septembrie. După calendarul iudaic, intrarea în sinagoga din Nazaret a Mântuitorului a fost în luna a şaptea, numită Tişri – septembrie (Luca 4,14-19). Primele cuvinte ale lui Hristos, rostite în sinagoga din locul său natal au anunţat marea operă mântuitoare pentru neamul omenesc: „Duhul Domnului peste Mine, pentru ca M-a uns ca să binevestesc săracilor, să vestesc anul milei Domnului” (Luca IV, 18-19). 1 septembrie nu este o reminiscenţă din cultul iudaic, ci este momentul în care Dumnezeu a sfinţit timpul!, scrie doxologia.ro.
Așadar, 1 septembrie nu este o invenţie nouă a Bisericii. De mai bine de 1800 de ani, această zi este considerată început al unui nou an – liturgic, mai ales. Liturgic, pentru că toate cele trei mari perioade – Octoih, Triod, Penticostar, toate cărţile de cultul şi, în principal, cele 12 Minee, au ca referinţă 1 septembrie.
Toate sărbătorile din calendarul nostru gravitează în jurul acestei zilei. Astfel, anul bisericesc se încheie în luna august, când avem sărbătorile Adormirii Maicii Domnului la 15 august şi Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, la 29 august şi începe imediat, la 8 septembrie, cu Naşterea Maicii Domnului. Tot la 1 septembrie, inima creştinismului răsăritean pentru mai bine de o mie de ani – Imperiul Bizantin – îşi începea noul an. Acesta este și sensul cuvântului de la începutul sinaxarului – indicton. Prima zi a calendarul constantinopolitanilor se numea indicton, adică prăznuirea momentului în care Dumnezeu a început crearea lumii, precizează sursa citată.
