După răsturnarea unui autocamion cu 61 de familii de albine, azi dimineaţă, în zona Hanu Ancuţei (Tupilaţi), albinele ieşite din stup au determinat starea RO ALERT. Atât oamenii din jur, cât şi albinele, au fost în pericol.
A fost nevoie de intervenţii calificate, prompte, şi colaborare. Şi s-a reuşit!
ISU Neamţ: Doi pompieri din cadrul Detașamentului Piatra Neamț (plt. adj. Istrati Adrian și plt. adj. Popa Ciprian) împreună cu prorietarul albinelor și apicultori din zonă au reușit să mute majoritatea stupilor în câmp, departe de circulația publică.
De asemenea, pavilionul apicol a fost tăiat cu accesoriile pentru descarcerare și a fost dus tot în câmp, unde aparținătorul își va reorganiza familiile de albine. La locul producerii evenimentului au rămas 5 lăzi de stup goale pentru a colecta albina răzleață. La momentul actual, mai sunt albine în zonă, urmând a intra în cei 5 stupi până la lăsarea întunericului (după cum ne-a comunicat un crescător de albine).
Localizarea albinelor s-a făcut prin crearea unei perdele de apă (ceață fină).




