Femeia care a sunat marţi seara la 112, solicitând ajutor pentru că ar fi fost răpită şi sechestrată, a fost văzută de poliţişti pe camerele video ieşind dintr-un bar şi mergând de bunăvoie împreună cu presupusul răpitor, în seara incidentului.
Cel puţin capătul de acuzare pentru răpire (ea spusese că a fost luată cu forţa, legată la ochi) nu stă în picioare, minciună care planează serios asupra veridicităţii tuturor întâmplărilor din acea seară.
Bărbatul a declarat, pentru Antena3, că ei doi sunt prieteni, că ea vine deseori la el iar el o aşteaptă cu mâncare, aproape că şi sechestrarea ar fi fost firească, pentru că de fapt nu era sechestrată, venise de bună voie şi el doar a încuiat uşa.
Cert este că cei doi au ieşit din bar şi dacă nu li s-au stabilit alcoolemia, Dumnezeu ştie în ce hal erau, probabil s-au certat şi de acolo tot circul. Bărbatul este cercetat în libertate pentru sechestrare.
Ştire iniţială: